Codul de etică în baza căruia ar urma să fie judecați dascălii-problemă conține măsuri vagi și mult prea ușoare, cum ar fi includerea acestora într-un program de remediere comportamentală prin consiliere şi monitorizare.
Codul etic există, dar a fost lăsat de izbeliște din aprilie 2012, odată cu punerea sa în dezbatere publică în aprilie 2012 şi lăsat pe lista de aşteptare. Printre măsurile aplicate dascălilor șpăgari sau abuzatori se numără și concilierea amiabilă, sau atenţionarea colegială în cadrul comisiei judeţene de etică. Fostul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu, vine cu o explicație pentru care actul normativ nu a fost adoptat în mandatul său: „Cred că nu a fost prioritatea zero. Când am întrebat de el în perioada iunie-iulie 2012, mi s-a spus că era în dezbatere de specialitate la inspectorate. Este un act normativ foarte necesar”. Gabriel Ispas, secretar general adjunct în cadrul Ministerului Educaţiei, promite să rezolve problema până la jumătatea lunii iunie. „Codul va fi pus din nou în dezbatere publică, urmând să fie aprobat până pe 15 iunie şi valabil pentru 20-30 de ani”, spune Ispas.