În perioada postcomunistă, profesorii au devenit treptat un grup profesional tot mai slab situat în ierarhia socială. Cauzele acestei decăderi sunt multiple, dar e clar că profesorii au ajuns să fie considerați apărătorii unei instituții tot mai conservatoare și inadecvate la noua realitate politică, socială și mai ales economică: școala. Din acest motiv, disponibilitatea puterii (a oricărei puteri) de a le susține interesele este din ce în ce mai scăzută.
Față de medici, care au primit o mărire de salariu uluitor de mare încă de la început, profesorilor le-a fost eșalonată pe ani o mărire mai mică. Guvernul Orban a decis, recent, că această mărire va fi amânată cu un an, lucru care – având în vedere perspectivele economice ale României – ar putea să nu se mai întâmple. Pe lângă aceasta, profesorii au fost incluși, ca victime sigure, în scenariul alegerilor locale. Întrucât guvernul liberal, care speră să câștige alegerile și, de aceea, vrea organizarea lor cât mai rapidă, a decis ca ziua votului să fie 27 septembrie, a fost obligat ca, în plus, să deschidă și școlile. Deschiderea unităților de învățământ în această perioadă de creștere a numărului de îmbolnăviri din cauza covid -19 reprezintă un risc major pentru sănătatea populației. Cu toate acestea, guvernul nu-și poate permite să organizeze alegerile și, în același timp, să țină școlile închise. Riscul va trebui să fie suportat de toată lumea – elevi, părinți, bunici, profesori - dar mai ales de profesori. O parte dintre aceștia este reprezentată de persoane de vârsta a doua și a treia, cu risc de îmbolnăvire crescut. Guvernul liberal i-a chemat pe toți la școală și a anunțat că nu le poate plăti nici măcar măștile. Profesorii își vor plăti măștile din salariul lor de până acum.
Cel mai probabil, profesorii vor fi obligați ca, în perioada dificilă care urmează, să desfășoare inclusiv activități suplimentare, cum ar fi supravegherea elevilor. Presiunea care va exista asupra lor este imensă. Este la fel de mare ca indiferența guvernului liberal față de profesori.