Un profesor care preda la un liceu din orașul Codlea, din județul Brașov, este anchetat de autorități după ce a ieșit la iveală faptul că avea o relație cu una dintre elevele sale. Pe lângă asta, bărbatul este acuzat că ar fi corupt mai multe eleve, cărora le-ar fi oferit cadouri, note mari sau chiar bani, în schimbul prestării de servicii sexuale.
O anchetă este în desfășurare la un liceu din Codlea, după ce unul dintre profesorii care predau acolo a fost acuzat că ar fi întreținut raporturi sexuale cu una dintre elevele sale, în vârstă de 17 ani. Relația celor doi ar fi început în urmă cu șase luni.
Corupere de minore la liceul din Codlea
Mai mult, există acuzații conform cărora bărbatul ar fi corupt sexual mai multe eleve, vreme de patru ani, și se pare că țintele sale erau fete aflate în situații vulnerabile.
Conducerea liceului declară nu avea cunoștințe legat de un astfel de comportament al profesorului, dar elevii din cadrul școlii afirmă că faptele erau cunoscute deja de mult.
Conform acestora, profesorul staționa frecvent în fața liceului, de unde lua fete din cămin în mașina sa, după care conducea spre drumuri adiacente din orașul Codlea.
Profesorul acorda note mari elevelor, în schimbul unor favoruri sexuale
Mai mult, elevii spun că bărbatul avea obiceiul de a face cadouri sau de a da note mai mari sau chiar bani unora dintre elevele sale, în schimbul unor servicii de natură sexuală.
Contactat de presă, profesorul neagă acuzațiile ce i se aduc.
„Nu doresc să comentez, orice aş spune ştiu că se va întoarce împotriva mea, dar informaţia este total eronată. Mă număr printre cadrele didactice din acel liceu care tot timpul ne-am implicat în susţinerea copiilor. Asta nu înseamnă că daca am ajutat, că e băiat, că e fată şi puteţi să îi şi întrebaţi, am avut şi ceva cu ei", susține bărbatul, conform Antena 3.
Dosar penal pe numele profesorului
Oamenii legii au preluat acum cazul şi au deschis un dosar penal. Dascălul are parte de acuzaţii extrem de grave. Cei de la poliţie efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii acţiunii de corupere sexuală a minorului. Dacă se vor găsi destule probe, dascălul va fi trimis în judecată.