Cu scopul de a marca Ziua Mondială a Mediului Înconjurător, beneficiarii magazinului SocialXChange din Sectorul 6 s-au întâlnit azi, 5 iunie 2019, pentru a realiza produse utile din materiale reciclabile precum sticle de plastic, ambalaje din lemn, plastic sau hârtie, dopuri sau vechi articole de îmbrăcăminte.
Au primit vizita persoanelor vârstnice, care frecventează Cluburile Seniorilor din comunitate şi care au dorit să se implice într-o activitate benevolă, ce promite copiilor şi nepoţilor noştri o lume mai verde şi mai curată.
În cadrul atelierelor organizate la cele două sedii ale magazinului, din Cartierele Crângaşi şi Drumul Taberei, au fost confecţionate genţi, obiecte decorative, suporturi de papetărie sau pentru veselă.
A fost o ocazie bună pentru copiii beneficiarilor SocialXchange, proveniţi din familii cu venituri reduse, să înveţe secretele şi beneficiile reciclării şi să participe alături de cei mari la activităţile lucrative organizate sub supravegherea personalului de specialitate. Pentru efortul depus, copiii au primit vouchere cu ajutorul cărotra pot achiziţiona produse de strictă necesitate din cadrul magazinului caritabil.
Cu ocazia unor târguri de profil, produsele realizate vor ajunge în posesia cetăţenilor, a angajaţilor unor bănci sau companii multinaţionale, însoţite de mesajul acestui ciclu de activităţi: „Reciclăm în prezent, ne bucurăm în viitor”. Toţi cei prezenţi la activităţi au primit diplome, cadouri şi felicitări din partea organizatorilor.
Prin intermediul magazinului SocialXChange, care are în centrul activităţii recuperarea şi redistribuirea unor produse de strictă necesitate precum alimente, electrocasnice, articole igienico-sanitare sau pentru copii, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 îi motivează şi îi implică pe cetăţeni în acţiuni de protejare a mediului înconjurător. Persoanele fizice sau juridice interesate sunt îndemnate să nu arunce produsele din categoriile de mai sus, care le prisosesc, şi să le doneze în schimb la cele două sedii SocialXChange care funcţionează în cartierele Crângaşi şi, respectiv, Drumul Taberei.
Odată preluate, evaluate şi stocate în condiţii corespunzătoare, aceste bunuri de strictă necesitate sunt gata să ajungă în casele oamenilor şi familiilor care se confruntă cu dificultăţi materiale. Dar nu în mod gratuit, ci în schimbul prestării unor activităţi de muncă în folosul comunităţii. Cei care donează sunt răsplătiţi, la rândul lor, cu o serie de servicii atractive din domeniul medical, sportiv, bussines sau divertisment.
Un sistem simplu şi totodată eficient de a încuraja reciclarea, spritul de solidaritate, echitatea socială, responsabilitatea faţă de propria persoană şi față de cei din jurul tău. Nu a trecut mult de la lansare şi acest concept a primit numeroase aprecieri în plan intern şi internaţional, multe dintre ele venind din partea celor care militează pentru protecţia mediului înconjurător.