Daniel Mitulescu, managerul casei de producție Strada Film, este unul dintre cei 23 de tineri producători selectați în programul Producers On The Move, inclus în Festivalul de la Cannes (13-24 mai).
Acesta a produs „Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii”, regizat de Cătălin Mitulescu, și lucrează acum la un film în care joacă 14 deținuți, „Eu când vreau să fluier, fluier”, în regia lui Florin Șerban.
Programul a fost pus la punct acum zece ani, timp în care aproape 200 de producători independenți, aflați la început de carieră, au fost sprijiniți. Între 16 și 19 mai, cei 23 de tineri selectați vor avea întâlniri cu nume grele din businness și își vor prezenta proiectele. Producers On The Move este finanțat de programul Media al Uniunii Europene și de rețeaua European Film Promotion.