Bucureştiul a ratat recent o superproducţie cu Benicio del Toro şi Anthony Hopkins, din cauza preţurilor piperate. Londra sau Berlinul pot fi mult mai "profitabile"
Estul Europei începe să-şi piardă aura de „paradis” visat de producătorii străini pentru filmele lor. Bucureştiul şi Budapesta, destinaţii frecvente pentru producţiile străine, în ultimii ani, nu mai fac faţă unor oraşe precum Londra, Paris, Luxemburg sau New York. De la „Cold Mountain” (2002) încoace, nici un alt film n-a mai venit în România cu o desfăşurare de forţe similară.
Capitala României îşi alungă cu bună ştiinţă producătorii dispuşi să vină aici, din cauza taxelor ridicate şi infrastructurii deficitare. Dacă New York-ul nu percepe nici o taxă pentru filmările în oraş, Bucureştiul cere între 400 şi 600 de euro pe zi de filmare, în funcţie de zonă (cu o „înlesnire” pentru peliculele în care figurează cel puţin 50 de actori români - între 270 şi 400 de euro), la fel sau chiar mai mult decât în Londra, care taxează cu circa 400 de euro. În mod paradoxal, capitala Marii Britanii, cea mai costisitoare din Europa, poate fi mai ieftină decât Bucureştiul, când vine vorba de filme. Potrivit directorului de marketing al Castel Film, Bogdan Moncea, nici în Budapesta ziua de filmare nu costă mai mult de 150-200 de euro, în timp ce Berlinul cere un simbolic 100 de euro.
Emily Blunt: „Nu mai vreau în Bucureşti”
Într-un articol publicat recent de revista „Variety”, producătorii americani de la Universal Studios declară că, după ce au prospectat piaţa
Am vrut să valorificăm la maximum bugetul pe care-l aveam”, a explicat Scott Stuber, unul dintre producători. „The Wolf Man” i-ar fi adus în România pe Benicio del Toro, Anthony Hopkins, Geraldine Chaplin şi Emily Blunt. Actriţa din „Diavolul se îmbracă de la Prada” a replicat însă destul de dur: „Am petrecut ceva timp în Bucureşti şi mi-a ajuns, nu-mi mai trebuie”.
Ungaria ne depăşeşte
Pe lângă facilităţile oferite de stat – rabat de 20% din taxe pentru marile producţii şi 25% pentru cele mici -, Londra le-a pus la îndemână şi locaţii ideale pentru un film de epocă şi o bază tehnică ultramodernă, la studiourile Pinewood. Deşi au plătit mai scump costumele, decorurile şi mâna de lucru, scutirea de taxe a compensat cheltuielile finale.
La un film ca „Mamma Mia!”, de exemplu, cu un buget de 52 de milioane de dolari, s-au economisit 8-9 milioane. „Dacă noi nu reuşim foarte rapid o legislaţie care să sprijine prin măsuri fiscale producţia de film, există riscul previzibil ca această industrie să intre în declin, curând”, declară Bogdan Moncea. Ungaria a aplicat acest sistem din 2004 şi acordă în prezent scutiri de circa 19%, dar nu are încă studiouri la fel de mari şi de bine echipate ca în România.
O tentativă în acest sens există în noua Lege a cinematografiei, unde se oferă mici scutiri pe impozitul pe profitul reinvestit. „|nsă este destul de inoperantă, iar cifrele sunt foarte modeste”, spune Moncea. Sugestiv este şi faptul că, până în 2005, n-a existat nici o reglementare pentru industria filmului, deşi Castel Film şi MediaPro funcţionează de la începutul anilor 90.
Poliţia nu e „în preţ”
„Bucureştiul este un caz special. Când filmul iese din studiouri în căutarea locaţiilor, bugetele se dau peste cap. Uneori ne este foarte greu să le explicăm partenerilor noştri de ce preţurile pentru filmările exterioare le depăşesc substanţial pe cele din toate capitalele europene şi de ce avem atât de multe interdicţii”, explică Andreea Stănculeanu, director general adjunct al MediaPro Studios.
În plus, dacă poliţia londoneză sau newyorkeză e obligată să ajute echipele de filmare, în România, nu e „inclusă” în preţ. „Pentru poliţia română e practic ilegal să participe. Dacă vreau să blochez o stradă pentru care am plătit, trebuie să angajez o firmă de pază, care nu are de fapt autoritate”, adaugă directorul Castel Film.
Ce nu înţeleg autorităţile, spune Bogdan Moncea, e că oraşul câştigă suficient de pe urma unui film, fără a-l taxa excesiv: „Echipa «Cold Mountain» a închiriat 200 de camere în Bucureşti, pe 6 luni, iar 3% din tariful plătit – şi nu era un hotel oarecare, ci unul de 5 stele – a mers la municipalitate. Deci primăria câştigă oricum bani din aceste producţii, ideea este să le arătăm că vrem să vină la noi. Celelalte ţări din lumea asta au înţeles această idee”.
Mesajul transmis nu e chiar „îmbietor”, după ce, în 2006, s-a încercat – fără succes - impunerea unei taxe aberante de 2-3 euro pe metru pătrat, ce „ar fi aruncat Bucureştiul de departe pe primul loc în lume la preţuri”. „Pe o perioadă de câteva luni, până s-au lămurit că e aberant, am transmis un mesaj foarte clar: «Vă taxăm de vă rupem!»”, adaugă Moncea. Peisajul se schimbă puţin în oraşele din provincie, unde taxele sunt simbolice, iar poliţia comunitară poate face „minuni” pentru o echipă de filmare.
Studiourile româneşti Avantajul: mâna de lucru ieftină
Veşti proaste vin şi de peste Ocean, după ce Statele Unite a decis să-şi ţină producătorii acasă, prin scutiri de taxe extrem de generoase: New Mexico bate recordul, cu un procent de 40%. Americanii preferă să rămână acasă şi din cauza diferenţei dolar-euro, care le afectează bugetele când trec în Europa.
Când şi Bulgaria şi Ungaria îşi construiesc în prezent studiouri performante, ce mai poate oferi atunci România? O relativ bună „reputaţie” – spun producătorii - după succesul lui „Cold Mountain”, două mari studiouri bine echipate, Castel Film şi MediaPro Studios, un peisaj divers, mână de lucru ieftină şi competitivă şi materiale pentru decor la preţuri scăzute.
„Cea mai ieftină resursă rămâne mâna de lucru. Din fericire este şi cea mai importantă resursă, singura care ne menţine sub preţul ţărilor care beneficiază de sprijin din partea guvernului. Un alt avantaj competitiv îl constituie şi faptul că, din 2008, în Studiourile MediaPro se asigură şi postproducţie VFX şi 3D la cele mai înalte standarde”, explică Andreea Stănculeanu. În următorii ani însă, nici resursa umană nu va mai putea fi garantată.
Imaginea ţării, nefavorabilă
Cu ce nu pot lupta producătorii români este imaginea ţării în afară. |nainte de a se decide să vină aici, străinii evaluează toate riscurile şi dificultăţile, iar în România nu sunt puţine. „Din păcate, imaginea pe care România şi-a creat-o peste graniţe nu este tocmai una favorabilă când vine vorba de servicii, infrastructură, siguranţă publică. Toate aceste lucruri sunt importante şi au prioritate pentru producătorii şi starurile internaţionale de un anumit nivel. Noi ne străduim să îndeplinim multe dintre doleanţele clienţilor noştri, însă nu putem schimba imaginea Romaniei ca ţară, oricât ne-am dori", conchide reprezentanta MediaPro Studios.
Cold Mountain trailer