Producătorii români și supermarketurile, obligați să trăiască sau să moară împreună

Producătorii români și supermarketurile, obligați să trăiască sau să moară împreună

Chiar dacă marii retaileri contestă noile prevederi ale legii privind comercializarea produselor alimentare, vrând-nevrând, de teama amenzilor uriaşe, vor trebui să se aplece mai mult asupra fermierilor locali

Ca şi în cazul băncilor, care s-au simţit ameninţate cu Legea dării în plată, marii retaileri au început să avertizeze că vor apărea blocaje în furnizare, din cauza noii legi.

Invocând prevederea care nu le mai permite să încaseze taxe şi servicii, Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România (AMRC) a transmis că nu vor mai putea asigura nici transportul, depozitarea sau ambalarea, servicii de care vor trebui să se ocupe furnizorii, după intrarea în vigoare a legii. „Deci, dacă nu mai am voie să facturez servicii, nu mai am voie să fac niciun fel de servicii”, ne-a declarat Florin Căpăţână, vicepreşedinte al AMRC. Potrivit acestuia, „între hulitele taxe erau şi serviciile de logistică”, pe care acum furnizorii vor trebui să şi le asigure singuri, de la prestatori care nu deţin aceeaşi capacitate logistică, deci care vor cere mai mulţi bani. În plus, termenul de plată de 7 zile pentru produsele proaspete va duce la un „blocaj”.

Ministerul Agriculturii avertizează că micii producători vor trebui să se asocieze pentru a putea livra cantități mari

Ne puteți urmări și pe Google News

Spune că nu ştie ce soluţii se vor găsi, fiindcă dacă nu asigură 51% la raft marfă românească, tot retailerii vor plăti.

Micii producători: „Nu ne mai pot alunga!”

De cealaltă parte, Adrian Rădulescu, fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii, actualmente producător agricol, susţine că marii comercianţi nici nu trebuie să factureze separat aceste servicii, ci ele pot fi trecute la adaosul comercial. El a explicat că până acum, aceste servicii erau scăzute din preţul cu care retailerii băteau palma cu producătorii. „Dacă producătorul cerea 20 lei pe un litru de vin, de pildă, ei solicitau discount de 20%, la care mai cereau taxe de raft etc. În final, îi trimiteau 12 lei, fiindcă făceau factură separat (pe taxe şi servicii - n.red.) şi ei vindeau cu 24 lei la raft. Deci ei luau 12 lei şi producătorul tot 12”, se plânge Rădulescu. A doua mare problemă care se ridică este dacă din producţia internă se pot asigura cele 51% din oferta la raft la toată gama de produse prevăzută în lege.

„Eu, ca producător agricol, dacă mă duceam la ei îmi spuneau: Fugi de aici! Acum nu mă mai pot alunga până nu-şi fac cei 51%”, a completat Rădulescu. Totuşi, normele de aplicare a legii vor trebui să lămurească în ce fel vor demonstra retailerii că nu au putut asigura cei 51% de pe piaţa internă.

Speranţe pentru începători

Noua lege dă speranţă fermierilor tineri, care au încropit mici afaceri în agricultură şi vor să se dezvolte.

Daniel Ioja, din Drăgăeşti- Pământeni, judeţul Dâmboviţa, a cultivat recent un hectar cu mure, zmeură, căpşune, cireşe şi vişine. Cantităţile mici de căpşune obţinute anul acesta au fost vândute la stradă, dar la anul, când producţia va creşte, va trebui să colaboreze cu cineva, spune Daniel. „Dacă aş colabora cu un supermarket de la Târgovişte, în nicio oră de când le culeg pot să le expun la vânzare. Nu se compară cu căpşunele din Spania, care fac 3-4 zile pe drum şi sunt tratate ca să reziste”, a completat tânărul. Mai are prieteni producători cu care s-ar asocia şi la anul vrea să îşi facă şi un depozit frigorific măcar de 2-3 tone.

Când va intra în vigoare legea

Noua formă a Legii 321/2009 a fost trimisă la promulgare pe 8 iunie, termenul legal de pronunţare fiind de 20 de zile. Dacă unele prevederi vor intra imediat în vigoare, pentru unele există amânări. Astfel, etichetarea produselor din carne, care trebuie să cuprindă procentul de carne provenit din România, va intra în vigoare în 90 de zile de la comunicarea deciziei Comisiei Europene, care trebuie întâi notificată de ANSVSA privitor la schimbări. Prevederile privind asigurarea procentului de 51% din marfă din surse locale vor intra în vigoare la 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial. Amenzile pentru nerespectarea noilor reglementări variază între 50.000 şi 150.000 lei, dar pentru încălcarea repetată a prevederilor privind solicitarea de taxe, de pildă, se poate suspenda autorizaţia de funcţionare a comerciantului chiar şi 6 luni.