Procurorul Sorin Iașinovschi, cel care anchetează frauda de la sectorul 1, a avut nevoie urgentă de îngrijiri medicale
Jurnaliştii de la DC News au fost primii care au aflat ce anume l-a făcut pe magistrat să ajungă de urgenţă la Institutul Clinic Fundeni. „Acum mă simt mai bine. Diagnosticul a fost pareză de nerv periferic drept.
Simptomul a fost că nu mi-a răspuns mâna dreaptă la comandă. Mai trebuie să fac niște cercetări medicale să vedem care ar putea fi cauza, să vedem de ce apare problema aceasta”, a declarat procurorul Sorin Iașinovschi pentru sursa citată.
Când a fost întrebat dacă bănuieşte care ar putea fi cauza problemelor de sănătate, Iașinovschi a exclus stresul din start: „Poate o fi de la scârbă, că de stresat, nu mă stresez așa tare. Dacă mă stresam, nu veneam la București, făceam altceva.
Nu l-a afectat stresul, ci scârba
Nu este vorba de stres la mine, eventual de scârbă, că te scârbesc anumite lucruri. Nu am idee. Pur și simplu nu mai îmi simțeam mâna. Era amorțită cumva, nu o mai puteam ridica și nu aveam comandă la degete. Nu am nicio explicație.”
Când a observat că mâna nu mai răspunde comenzilor, procurorul şi-a păstrat calmul şi a preferat să nu sune la numărul de urgenţă 112. „Am fost cu Uber la Institutul Fundeni şi m-am întors cu Uber. Am fost să iau și o rețetă.
Trebuie să fac o investigație mai serioasă. Eu sunt din zona de munte, sunt călit destul de bine. Așadar, nu știu de unde și până unde a apărut problema aceasta.
Iaşinovschi ajunge la RMN
Nu știm ce se poate întâmpla, nu știi niciodată. Voi face un RMN să vedem ce și cum”, a mai spus procurorul pentru DC News. Altfel, amintim că el a avut recent o reacţie despre imaginile în care se pare că primăriţa Sectorului, Clotilde Armand, apare într-o sală în care erau depozitate voturile de la alegerile locale.
„În momentul în care ai trecut de această fază, vezi ce ai de făcut. Dacă trebuie cercetat sau nu. Dau o ipoteză. Să admitem ipoteza că totul o să fie perfect. Păi dacă totul o să fie perfect și totul a ieșit perfect, nu are rost să audiez pe nimeni, practic, că se clasează dosarul dacă totul este ok.
Gândiți-vă că am un dosar de cercetare disciplinară. Mai spun ceva pe aici și iar mă trezesc cu unul”, a precizat Sorin Iașinovschi la Antena 3.
Filmul fraudării alegerilor de la Sectorul 1
În acest context, amintim că în urmă cu cinci zile, procurorul a explicat amânarea până în septembrie a celebrului dosar al fraudării alegerilor de la Sectorul 1.
Anterior, Sorin Iașinovschi a acuzat măsluirea procesului verbal de la alegerile locale pentru Primăria Sectorului 1. Despre acest subiect, evz.ro a prezentat în exclusivitate modul în care Clotilde Armand a furat alegerile la greu, alături de cifrele fraudei electorale de la Sectorul 1.