Procurorul Bucurică este anchetat în mai multe dosare de Inspecția Judiciară
- Petrisor Cana
- 29 ianuarie 2018, 00:00
Oficiali din Ministerul Justiției au confirmat, pentru „Evenimentul zilei”, că procurorul George Bucurică (foto), acuzat, recent, de hărțuire sexuală, a fost reclamat la Inspecția Judiciară, cu mult timp înainte de sesizarea făcută, joi, de procurorul general al României, Augustin Lazăr.
George Bucurică de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oraviţa a fost chemat, abia acum, la București pentru a da explicații în legătură cu acuzaţiile de agresiune sexuală pe care i le aduce o femeie. Oficiali din Ministerul Justiției au precizat că una dintre reclamații a fost depusă în luna octombrie 2017. Sesizarea a fost făcută după ce, pe 16 februarie 2017, Bucurică a intrat beat la o petrecere, într-o sală de mese a unei cabane în care erau cazați elevi și profesori, în timpul unei excursiii pe Muntele Mic, din județul Caraş Severin.
Un profesor a semnalat Inspectoratului Şcolar că „domnul procuror George Bucurică, care se afla într-o stare avansată de ebrietate a început să ne apostrofeze”. Bucurică le-a cerut lăutarilor să-i cânte, spunându-le că el este procuror și amenințând că dacă muzicanții nu cântă ce vrea el o să-i întrebe de facturi fiscale și o să le facă felul. „Situația a devenit penibilă în momentul în care a luat microfonul și a început și el să cânte”.
Oficialii Inspecției Judiciare ne-au declarat că „mai există sesizări în lucru vizând activitatea procurorului BR”, iar una dintre sesizări este din oficiu.