În aceste zile de bătălie pe frontul sănătăţii, au fost chemaţi „sub arme” şi medicii de familie. Oameni care au simptome uşoare de infestare cu coronavirus, nu trebuie să mai meargă la spital, ci la medicul de familie. Aşadar, şi medicii de familie, pot avea contact direct cu un eventual pacient infestat, la fel cum au medicii din spitalele din prima linie. De aceea, şi lor li s-au şi promis facilităţi, pentru munca prestată în această perioadă extrem de grea. Posibilitatea de a câştiga mai mulţi bani. Dar, mai ales, de ceea ce au şi ei nevoie, ca medicii din prima linie: de echipamente de protecţie. ”Promisiunile” au ajuns pe masa procurorilor.
Am primit la redacţie, din partea unui medic de familie, un apel, în care ni se semnalează nereguli majore în ceea ce priveşte aplicarea prevederilor din ordonanţele militare care prevăd activitatea medicilor de familie în această perioadă: „Vă rog să mă ajutați! Deși medicii de familie au primit mesaje că putem face 8 consultații pe oră, că ni se plătesc consultațiile fără card, că ne plătesc consultațiile telefonice, constat că în luna martie nici consultațiile cu cardul nu sunt plătite, nici media de 20 consultații pe zi pe zilele lucrătoare din trim.1 nu se plătesc în județul Hunedora. Sunt discriminări la judeţe diferite, în funcție de cum au interpretat mesajele de la C.N.A.S. și D.S.P. Vor să desființeze medicina de familie? Poate mă ajutați să obțin un răspuns real de la C.J.A.S. HD! Mulțumesc!”
Acuzaţii, să recunoaştem, grave. În plină criză, cineva refuză să aplice legea. Sau ea se aplică după bunul plac şi în funcţie de zona ţării.
Am reuşit să obţinem de la CJAS Hunedoara răspunsul la problemele ridicate de doamna doctor: „Având în vedere că, modificările legislative aferente stării de urgență au apărut în data de 31.03.2020, în aplicația SIUI, nu au fost făcute încă modificările informatice, motiv pentru care, la generarea deconturilor există erori cu privire la validarea consultațiilor, erori care se vor corecta și, în consecință, serviciile se vor valida odată cu regularizarea perioadei ianuarie-martie, ce va avea loc până la finele lunii aprilie.”
Aşadar, este din nou vorba despre vechea poveste cu sistemul de comunicare, de care ne-am lovit fiecare dintre noi când am mers la medicul de familie. Măcar o dată am auzit, după introducerea cardului de sănătate în cititor: „Nu merge sistemul”.
Parchetul anchetează Casa Naţională de Asigurări de Sănătate
În afară de sesizarea doamnei doctor de la Hunedoara, lucurile par să fie cu mult mai serioase decât o simplă defecţiune tehnică ce va fi remediată.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 (PJS3) Bucureşti a emis vineri, 3 aprilie, un comunicat: „Procurorii fac cercetări după ce au primit o plângere formulată de o organizaţie patronală judeţeană a medicilor de familie cu acuzaţiile de zădărnicirea combaterii bolilor. În mod repetat, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ar fi refuzat validarea consultațiilor medicale realizate fără a fi fost semnate cu cardul de sănătate, ulterior intrării în vigoare a Decretului nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgență pe o perioadă de 30 de zile pe teritoriul României, care prevedea posibilitatea realizării acestor consultații în deplină legalitate și fără utilizarea cadrului, tocmai în scopul prevenirii răspândirii virusului. (…) Prin intermediul proiectului de act normativ referitor la reglementările privind desfăşurarea consultaţiilor medicale la distanţă, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate ar urma să reglementeze această metodă doar pentru consultaţiile pacienţilor care suferă de afecţiuni respiratorii, în condiţiile în care o persoană care nu prezintă încă simptomele specifice COVID-19 ar putea fi purtătoare de virus.
Astfel ar fi creată posibilitatea răspândirii noului coronavirus prin intermediul cardurilor de sănătate, pe de o parte, şi al persoanelor asimptomatice, pe de altă parte, în condiţiile în care cei mai mulţi medici de familie nu ar fi dotaţi cu echipament de protecţie împotriva infectării cu acest virus”.
Cu alte cuvinte, procurorii anchetează cine s-a gândit să aplice prevederile excepţionale ale ordonaţei militare în funcţie de cum respiră pacientul. Mai greu sau mai uşor.
Cu plățile către medici, anchetatorii nu or să aibă succes penal fiindcă, așa cum am arătat, ele vor fi făcute în luna aprilie pentru activitatea desfășurată în martie.
Care este reacția doctorilor...
Ce spun medicii de familie
Am discutat cu mai mulţi medici de familie, din diferite colţuri ale ţării, să vedem dacă există astfel de diferenţe de la o regiune la alta, punându-le două întrebări: 1. Dacă li s-au plătiti drepturile băneşti promise şi 2. Dacă li s-au dat echipamente de protecţie.
Dr. Nicoleta Gheorghe, Otopeni: „Eu abia acum îmi fac raportul de activitate. E drept, nu merge sistemul şi nu l-am putut trimite. Dar cred că ne vom regla cu plăţile. De altfel, aşa se întâmplă în fiecare an. Despre echipamentele de protecţie, ce să vă spun. DSP sau ministerul nu ne-a dat nimic. Echipamentele şi substanţele dezinfectante, iniţial le-am cumpărat noi, din banii noştri. Acum situaţia s-a schimbat. Primăria din Otopeni şi Cosiliul judeţean Ilfov ne-au dat echipamente”.
La fel a procedat în Bucureşti şi Primăria Sectorului 1, care pe lângă alte măsuri de combatere a virusului, a dotat şi medicii de familie cu echipament.
De la Alba Iulia, medicul Mădălina Vesa ne-a spus: „Deocamdată, nu am primit niciun ban în plus şi nici nu am fost anunţaţi dacă se va reglementa acest lucru şi când. Cât despre echipamente, nu am primit nimic. Le-am cumpărat noi. Asociaţia noastră ne-a facilitat contactul cu firme producătoare, care să ne vândă nouă cu prioritate, dar atât.”
Medicul Ana Lupescu de la Timişoara este foarte concisă. Răspunde la ambele întrebări: „Nu! și Nu!”
Nici la Cluj, lucurile nu stau mai bine. Dr. Luminiţa Crişan ne-a declarat: „Deocamdată, nu am prmit nimic. Nici un ban în plus. Nici nu am discutat măcar despre asta. Nici echipamente nu am primit, decât din partea Colegiului Medicilor. Două cutii cu dezinfectant şi câte o cutie de măşti şi de mănuşi. Total insuficient.”
Nu puteam ocoli punctul cel mai fierbinte din ţară: Suceava. Acolo, paradoxal, dacă la spital e jale mare, în ceea ce priveşte medicii de familie, situaţia pare că este mai bună. Dr. Daniela Joma ne-a declarat: „Nu, banii nu i-am primit încă, dar ştiu că s-a instalat softul pentru consultaţiile prin telefon, fără card de sănătate. Deci, îi vom primi în curând. Materiale de protecţie însă nu am primit. Doar viziere de la Colegiul Medicilor. Restul ni le-am cumpărat singuri.”
Nici la Craiova nu s-au primit nici banii, nici materiale de protecţie. Dr. Liliana Diaconescu: „Consultaţiile nu s-au plătit. În ceea ce priveşte materialele de protecţie, ştiu că DSP ne-a cerut nominalizarea a ceea ce avem nevoie. Asta se întâmpla în urmă cu 10 zile. Până acum însă, nu am primit nimic.”
La Constanţa, doctorul Dina Mergeani, care este şi preşedintele Societăţii Naţionale de Medicină de Familie, este optimist: „Din discuţiile pe care le-am avut cu conducerea CNSAS, ni se vor plăti toate drepturile. Nu este decât o problemă tehnică. Cel mai probabil, în luna aprilie se va rezolva”. Acelaşi medic însă face acuzaţii deosebit de grave, pe care le vom prezenta în ediţia viitoare a ziarului nostru.