Descinderi la Spitalul Județean Ilfov. Procurorii au intrat în unitatea medicală pentru a ridica mai multe documente.
UPDATE: „În urma acțiunii de ieri, de la Spitalul Județean Ilfov, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au reținut pentru 24 de ore, un bărbat și o femeie cu vârste de 47 de ani și respectiv 56 de ani. Cele două persoane vor fi prezentate astăzi magistraților cu propuneri legale. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals intelectual, delapidare și fraudă informatică și în vederea stabilirii întregului prejudiciu cauzat”, transmite Poliția Capitalei.
UPDATE: După verificările făcute, în regim de urgeţă, de către ministerul Sănătăţii la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov, instituţia a solicitat conducerii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) să ia măsuri împotriva infracţiunilor depistate.
„Este regretabil că astfel de practici încă se mai întâlnesc în sistemul medical din România. Ca ministru sunt indignat şi anunţ toleranţă zero faţă de acest fenomen. Aşteptăm ca procurorii să-şi spună cuvântul, iar după aceea, noi, împreună cu noua echipă de la Casă, vom acţiona în consecinţă. Până atunci vom gândi un plan de acţiune pentru a preveni astfel de situaţii", a declarat ministrul Sănătăţii, Victor Costache. Precizările au intervenit în condiţiile în care la Spitalul Judeţean Ilfov au fost efectuate percheziţii, urmare a unor suspiciuni de fraudă la decontare, potrivit agerpres.ro
Ştire iniţială:
Conform Antena 3, unul dintre medicii vizați este ginecolog. Poliția Română a făcut precizări, în cadrul unui comunicat, despre descinderea făcută.
PERCHEZIȚII LA UN SPITAL DIN BUCUREȘTI, ÎNTR-UN DOSAR DE FRAUDĂ INFORMATICĂ, DELAPIDARE ȘI FALS INTELECTUAL
La data de 4 decembrie a.c., polițiști din cadrul Direcției Geberale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Investigații Criminale – sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au desfășurat o percheziție la o unitate spitalicească din sectorul 2 din București, într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fraudă informatică, delapidare și fals intelectual.
Cercetările s-au declanșat în urmă cu două luni, atunci când polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale București s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că angajați ai spitalului ar fi întocmit documente medicale fictive pentru pacienți, iar serviciile le-ar fi decontat ulterior la o casă de asigurare de sănătate, sumele de bani rezultate fiind însușite de persoanele bănuite.
Persoanele implicate vor fi aduse la sediul Poliției Capitalei pentru audieri.
Cercetările sunt continuate de către Serviciul de Investigații Criminale sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fraudă informatică, delapidare și fals intelectual.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.