Procurorii adună valizele cu bani ale lui Gigi Becali

Patronul Stelei e anchetat acum în legătură cu două şpăgi: valiza cu euro găsită miercuri la Cluj, dar şi sacoşa cu bani promisă Gloriei Bistriţa acum doi ani. Aşa a anunţat ieri, printr-un comunicat oficial, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

În plus, potrivit unor surse judiciare, informaţia despre geamantanul cu bani destinat Universităţii Cluj ar fi ajuns la procurori dintr-un alt dosar în care Becali este cercetat.

Între timp, la nici 48 de ore de la declanşarea ultimului scandal în care patronul echipei Steaua este implicat, presupusul complice al acestuia, Teia Sponte, „purtătorul“ valizei cu 1,7 milioane, s-a îmbarcat într-un avion cu destinaţia Spania, părăsind ţara fără ca procurorii să încerce să-l oprească.

Episodul „sacoşa“, reactualizat

„Procurorii au reţinut că, în data de 11.05.2006, Becali George ... a făcut o promisiune fermă jucătorilor de fotbal de la FC Gloria 1922 Bistriţa, oferind acestora câte 5.000 de euro în cazul obţinerii unui rezultat de egalitate sau câte 10.000 de euro în caz de victorie în meciul cu echipa FC Rapid Bucureşti, ce urma să aibă loc a doua zi“, se arată în comunicatul DNA.

Este vorba despre celebrul episod din sezonul 2005-2006, când Gigi Becali a alergat cu o sacoşă de bani prin Bucureşti, urmărind cu Maybachul său autocarul în care se aflau jucătorii Gloriei Bistriţa. Meciul Rapid Bucureşti - Gloria Bistriţa s-a terminat însă cu victoria giuleştenilor, care au bătut atunci cu 1-0. Ulterior, Becali a anunţat că nu le-a mai dat nicio primă fotbaliştilor bistriţeni. „Eu promit multe, dar nu mă ţin mereu de cuvânt“, a declarat latifundiarul la ceva vreme după acest episod.

Astfel, procurorii anticorupţie au început urmărirea penală faţă de Gigi Becali pentru două infracţiuni de dare de mită. Totodată, Teia Sponte - identificat de procurori ca „persoană din anturajul lui George Becali“ - este acuzat de complicitate la dare de mită, iar Anton Doboş, preşedintele „U“ Cluj, este urmărit penal pentru luare de mită. Potrivit anchetatorilor, la rândul său, Doboş ar fi avut un complice, pe Traian Bendorfean, patronul Restaurantului Aroma din Cluj, unde urma să aibă loc tranzacţia cu valiza cu euro.

Milionul, sub sechestru

Actele de la dosar arată că Gigi Becali „a oferit direct şi indirect suma de 1,7 milioane de euro lui Doboş Anton, preşedintele clubului Universitatea Cluj, precum şi unor jucători ai acestei echipe, pentru ca, în ultima etapă a campionatului de fotbal ... din data de 7 mai 2008, clubul universitar să-şi apere corect şansele de joc şi să facă tot ce este posibil pentru a obţine cel puţin un rezultat de egalitate în meciul cu echipa CFR 1907 Cluj, contracandidata echipei FC Steaua Bucureş ti la câştigarea titlului de campioană. ... În data de 7 mai, asupra lui Sponte Teia, aflat în Cluj-Napoca, a fost găsită suma de 1,7 milioane de euro, care a fost indisponibilizată de procurori prin instituirea sechestrului“, precizează DNA.

Comunicatul procurorilor adaugă faptul că singurul învinuit care nu a fost informat oficial de procurori cu privire la acuzaţiile formulate împotriva lui este Gigi Becali, deoarece acesta a fost citat în acest scop, dar a refuzat să se prezinte în faţa anchetatorilor.

„U“ Cluj, cu „nu ştiu“ în braţe

În cursul zilei de ieri, la DNA Cluj au continuat audierile-maraton în acest caz: procurorii l-au rechemat la audieri pe Gigel Coman, jucă torul Universităţii Cluj. Fotbalistul a fost chestionat de anchetatori şi miercuri noaptea, după ce a fost „săltat“ din Restaurantul Aroma. De asemenea, au mai fost audiaţi directorul executiv al „U“ Cluj, Sorin Vădana, antrenorul secund Marius Popescu şi jucă- torii Zeno Bundea, George Şoltuz, Ovidiu Budean şi Nemanja Jovanovic. „Nu ştiu nimic de niciun ban“, a declarat Jovanovic, care a mai spus că a venit la DNA ca să dea lămuriri în scandalul bomboanelor şi al ciocolatei.

Directorul executiv Sorin Vădana a spus că el a fost ocupat cu organizarea meciului de fotbal dintre cele două echipe, iar antrenorul secund Marius Popescu a negat, la rândul lui, că ar şti ceva despre banii lui Becali. El a dat însă un răspuns interesant la întrebarea dacă ar fi acceptat banii finan- ţatorului Stelei. „Asta este o cu totul altă discuţ ie“, a spus Popescu.

EXCES DE ÎNCREDERE

Complicele lui Becali a plecat cu avionul în Spania

Presupusul complice al lui Becali, Teia Sponte, a părăsit ţara ieri-dimineaţă, la ora 9.00, de pe Aeroportul „Henri Coandă“ din Capitală, cu destinaţia Barcelona, Spania. Deşi a fost recunoscut de poliţiştii de frontieră, aceştia nu l-au putut opri, deoarece pe numele lui nu exista nicio interdicţie de a părăsi România. „Procurorii nu au considerat necesar să dispună o astfel de măsură“, a explicat purtătorul de cuvânt al DNA, Livia Săplăcan. Potrivit agenţiei Mediafax, care citează „surse autorizate“, Teia Sponte le-ar fi comunicat anchetatorilor încă de miercuri, la Cluj, că va trebui să plece în străinătate, dar că va reveni în ţară săptămâna viitoare. Procurorii i-ar fi spus că pe numele lui nu există nicio interdicţie. Până la închiderea ediţiei, oficialii DNA nu au dat niciun fel de relaţii cu privire la aceste informaţii. La rândul lui, contactat telefonic de EVZ, Teia Sponte a răspuns iniţial, dar, după ce reporterul l-a întrebat în ce scop a plecat în Spania, acesta a închis telefonul fără să dea vreo explicaţie.

GIGI A RECUNOSCUT

Banii erau o „sponsorizare“ pentru „U“ Cluj!

Gigi Becali a recunoscut ieri, în premieră, că suma de 1,7 milioane de euro era destinată celor de la „U“ Cluj! Latifundiarul a spus iniţial că banii pe care i-a trimis prin Teia Sponte şi doi bodyguarzi erau pentru achiziţionarea unui teren în oraşul ardelean. „Banii erau o sponsorizare pentru «U» Cluj. Clubul dădea banii jucătorilor. Eu făceam un act de sponsorizare oficială către echipă şi conducătorii lor le dădeau banii, dacă vroiam să fie recompensaţi în vreun fel“, a spus Becali la Realitatea TV.

Comitetul Executiv al FRF întrunit ieri la Piatra-Neamţ n-a luat nicio decizie în cazul Steaua, deoarece nici DNA n-a oferit ceva concret în acest scandal. „Când se desfăşoară o anchetă nu poţi lua măsuri. Dacă s-au încălcat regulamentele sportive, se vor lua măsuri“, s-a fofilat Mircea Sandu, preşedintele Federaţ iei Române de Fotbal.

„Vor să-l cureţe pe Gigi!“

Dumitru Dragomir, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, şi-a făcut un obicei din a-i spăla zilnic imaginea patronului Stelei. „Gigi a greşit când a trimis acei bani la Cluj. Fie că i-a trimis pentru terenuri, fie pentru «U» Cluj, a greşit. A greşit din punct de vedere sportiv, nu penal, cum anticipează unii. Din punct de vedere juridic, Becali n-are nicio problemă. Eu nu sunt de specialitate, dar am citit bine Codul Penal şi m-am interesat. El nu a dat bani ca să influenţeze un lucru în rău. Este clar că e o comandă pentru a-l curăţa pe Becali!“, a pledat Dragomir, în direct la sport.ro. (Octavian Cojocaru)

CONCLUZIA NAŞULUI

Şeful FRF ridică din umeri: „Se mai întâmplă!“

Întrunit ieri, la Piatra-Neamţ, Comitetul Executiv al FRF n-a luat în discuţie cazul de la Cluj pe motiv că instanţele civile nu s-au pronunţat încă. „Este un eveniment negativ, despre care a auzit cu siguranţa şi UEFA. Se întâmplă. Ce, la americani nu se întâmplă? Nu sunt cerşetori, criminali? Nu s-a făcut niciun aranjament în acest campionat. Meciul Ceahlăul - Poli n-a fost blat, aşa cum greşit s-a înţeles din declaraţia domnului Iancu“, a spus Mircea Sandu, preşedintele FRF. Totuşi, conducătorii fotbalului românesc au decis ca de la 1 iunie să intre în vigoare o hotărâre prin care echipele implicate în scandaluri de corupţie să fie retrogradate, nu depunctate aşa cum cere actualul regulament. De asemenea, oamenii implicaţi în astfel de scandaluri urmează să aibă interdicţia de a mai intra pe stadioane timp de doi ani. Cazul de la Cluj nu va intra însă sub incidenţa acestei reglementări. (Octavian Cojocaru)