Alexandru Vişinescu, primul comandant de penitenciar din perioada comunistă trimis în judecată pentru crime împotriva umanităţii, a fost condamnat vineri la 20 de ani de închisoare, de Curtea de Apel Bucureşti (CAB), urmând a fi şi degradat militar. Vişinescu trebuie să plătească, în solidar cu Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul de Interne şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, 300.000 de euro cu titlu de despăgubiri urmaşilor. Decizia a fost dată de judecătoarea Carmen Veronica Găină, de la Curtea de Apel București și poate fi contestată la Curtea Supremă.

“Evenimentul zilei” a studiat rechizitoriul prin care Alexandru Vișinescu a fost trimis în judecată. Acesta a fost realizat de procuroarea Denisa Cristodor, din cadrul Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din Parchetul General. Întregul dosar de urmărire penală în acest caz conține 11 volume de documente, iar rechizitorioul are 90 de file.

 

Despre distrugerea fizică a deţinuţilor politici

Potrivit procuroarei Denisa Cristodor, sub aspectul laturii obiective Vișinescu, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a săvârşit acţiuni şi inacţiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivităţii reprezentată de deţinuţii politici încarceraţi în Penitenciarul Râmnicu Sărat, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestor drepturi, pe motive de ordin politic, respectiv prin supunerea la condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică a deţinuţilor politici, prin acţiuni ce depăşesc cadrul legal.

„Trebuie menţionat faptul că noţiunea de tratamente inumane a fost definitivă de Curtea Europeană, pentru prima dată în cauza Irlanda c/Royaume-Uni din anul 1978, ca fiind acele acte prin care se provoacă victimei leziuni sau suferinţe fizice şi morale susceptibile de a produce puternice tulburări psihice. Aceste acte sunt săvârşite cu intenţia de a cauza suferinţe intense victimei.De asemenea, ca și în materie de tortură, suferința trebuie să se situeze la un nivel de gravitate deosebit, să fie provocată de agenți ai statului sau prin tolerarea ei din partea autorităților statale, ceea ce înseamnă că actele în sine pot fi săvârșite asupra victimei chiar și de către particulari. În această din urmă situație, autoritățile statale se fac vinovate de fi permis săvârșirea unor asemenea acte sau, dacă ele s-au produs, eventual de neîndeplinirea obligației de a urmări și pedepsi pe autorii lor”, Denisa Cristodor, procuror SUPC.

 

Judecătorii CEDO despre tratamentele inumane

Procuroarea arată că pornind de la definiţia dată de Curtea Europeană „tratamentelor inumane”, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că în cauză, faţă de momentul istoric – anul 1948 – situaţia de conflict, ca situaţie premisă, există între autorităţile statale comuniste care nu numai că au tolerat, dar au permis unor „agenţi ai statului” să acţioneze ca adevăraţi torţionari şi victimelor acestui regim de suprimare fizică sau psihică, ceea ce nu exclude cercetarea făptuitorilor şi sub aspectul săvârşirii acestei infracţiuni. Astfel, în calitate de comandant de penitenciar, Alexandru Vișinescu era direct responsabil de „viața deținuților”, așa cum se arată în Regulamentul de funcționare a DGP, ceea ce înseamnă că ansamblul condițiilor de detenție era organizat sau cel puțin tolerat de către acesta.

“Decesele deținuților politici au fost efectul unui cumul de factori ce făceau obiectul voinței comandantului de penitenciar, acesta fiind singurul în măsură să ia decizii în materia condițiilor de detenție. Este de notorietate faptul că regulamentele în materia condițiilor de detenție ce erau în vigoare în acea perioadă alcătuiau doar premisele organizării regimului de exterminare în penitenciare și colonii de muncă, sau îl îmbrăcau într-o formă oficială, în timp ce măsurile concrete luate pentru anihilarea deținuților politici erau lăsate în grija comandanților de penitenciare și doar amendate prin ordine și recomandări neoficiale venite pe linie de partid.”, Denisa Cristodor, procuror SUPC.

 

Procuroarea mai arată că, în concret, deținuții erau supuși unui tratament inuman caracterizat printr-o izolare completă de familii și de orice alte persoane, condiții de cazare mizerabile, frigul insuportabil din celule, sancțiunile fizice crunte pentru abateri minore, hrana deficitară și nu în ultimul rând lipsa oricărei activități care să dea sens vieții deținuților în cadrul penitenciarului. Regimul impus nu impunea sub nicio formă condiţiile minime de supravieţuire pe termen lung, având în vedere că de cele mai multe ori sentinţele se întindeau pe o perioadă care depăşea 10 ani.

“Toate aceste elemente luate împreună au provocat moartea mai multor deținuți așa cum s-a menționat mai sus. Decesul deținuților politici survenea astfel, în urma unui proces lent, dar eficace, prin care aceștia erau torturați fizic și psihic”, Denisa Cristodor, procuror SUPC.

 

138 de deținuți au fost închiși la Râmnicu Sărat

Până în prezent din documentele studiate a fost identificat un număr de 138 de deţinuţi care au trecut prin Penitenciarul Râmnicu Sărat în timpul mandatului lui Alexandru Vișinescu. În anii 1956-1963 la Râmnicu Sărat s-au înregistrat mai multe decese ale unor deţinuţi, respectiv 14, cauzate de: cancer, colaps cardio-vascular, insuficienţă circulatorie cerebrală, hemoragie cerebrală sau afecţiuni ale aparatului digestiv, aşa cum rezultă din procesele-verbale de constatare a decesului. În aceste acte medicale sunt consemnate de către medic semnele vizibile ale malnutriţiei. Dintre cazurile notabile în care relele tratamente la care au fost supuşi deţinuţii au condus în cele din urmă la deces, menţionăm pe cele ale lui Ion Mihalache, Plăcinţeanu Gheorghe, Dobre Gheorghe, Rădulescu Pogoreanu Victor şi Romniceanu Mihail. Cazurile de deces cunoscute, alături de cazurile de deţinuţi grav bolnavi tratate cu neglijenţă înregistrate la penitenciarul în discuţie, în perioada conducerii lui Vișinescu, indică nerespectarea regulamentului penitenciarului şi interpretarea abuzivă şi în defavoarea deţinuţilor a acestuia, prin nerespectarea condiţiilor de îngrijire medicală şi întârzierea procedurilor de spitalizare.

“Prin activitatea întreprinsă în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, inc. Vișinescu Alexandru a îngrădit drepturile și libertățile fundamentale ale omului, încălcând prevederile art. 5 din Declarația Universală a Drepturilor Omului potrivit cărora:,,nimeni nu va fi supus la tortură, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante, precum și a dreptului la liberă exprimare, prevăzut de art.19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.” Mobilul săvârşirii crimelor împotriva umanităţii l-a constituit politica deliberată şi urmărită consecvent de regimul existent la putere în acea perioadă pentru reprimarea, persecutarea sau exterminarea unor grupuri de oameni- în speţă pe criterii politice- pentru că aceştia constituiau un pericol actual sau potenţial împotriva sistemului politic instaurat în România”, Denisa Cristodor, procuror SUPC.

 

Nu a recunoscut acuzațiile

Potrivit rechizitoriului SUPC, Vișinescu era în vârstă de 31 de ani la data săvârşirii faptei, în prezent având 90 de ani, studii superioare, văduv, stagiul militar satisfăcut. Pe parcursul urmăririi penale acesta nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa.

Prin sentința din data de 5 februarie 2014 aCurții de Apel București pronunţată în dosarul nr. 6601/2/2013, Vişinescu a fost declarat lucrător al Securității. Deşi în perioada 15.01-20.05.1950 inculpatul a urmat cursurile Şcolii de Securitate şi ulterior a activat ca lucrător al Securităţii în cadrul structurilor Ministerului de Interne-Direcţia Generală a Penitenciarelor, în cauză competenţa de judecată aparţine instanţelor civile, urmare a demilitarizării structurilor Ministerului de Interne prin intrarea în vigoare a legii nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici din Adiministraţia Naţională a Penitenciarelor.

 

Supraviețuitorii: Era fără milă

Potrivit caracterizării făcute în actul de trimitere în judecată, Vişinescu este menționat de supraviețuitori în memorii și în declarațiile luate de către istoricii IICCMER drept un om aspru, „fără milă”. “Este de notorietate faptul că regulamentele în materia condițiilor de detenție ce erau în vigoare în acea perioadă alcătuiau doar premisele organizării regimului de exterminare în penitenciare și colonii de muncă, sau îl îmbrăcau într-o formă oficială, în timp ce măsurile concrete luate pentru anihilarea deținuților politici erau lăsate în grija comandanților de penitenciare și doar amendate prin ordine și recomandări neoficiale venite pe linie de partid. Practic, organizarea și funcționarea regimului de exterminare, neputând fi reglementate prin acte oficiale, depindeau de eficacitatea și inventivitatea comandanților de penitenciare, dar și de obediența acestora și fidelitatea arătată față de partid”, se arată în rechizitoriu.

 

Procuroarea Denisa Cristodor a subliniat faptul că studiul dosarelor de cadre ale mai multor comandanți de penitenciare a revelat că propulsarea persoanelor la conducerea locurilor de detenție depindea în primul rând de atașamentul față de partid și de perseverența pe calea reeducării deținuților, cu alte cuvinte, de priceperea cu care obțineau anihilarea deținuților irecuperabili.

“Repartizarea la conducerea penitenciarelor se făcea și prin raportare la calitatea deținuților politici și interesul Partidului pentru eliminarea lor rapidă. Se remarcă faptul că în cadrul Penitenciarului Râmnicu Sărat erau încarcerate în preponderență personalități ale vieții politice, lideri ai partidelor istorice, fapt ce a determinat necesitatea numirii unui comandant de penitenciar experimentat în reeducare și de încredere. Așa se explică duritatea extremă a comandantului Alexandru Vișinescu și rezultatele tulburătoare obținute în procesul de exterminare pus la punct de acesta”, Denisa Cristodor, procuror SUPC.

 

Cum îi bătea pe deținuți

Despre comportamentul comandantului Vișinescu, Ion Diaconescu relatează:,, mesajul lui Borcea în limba franceză nu l-au înțeles și l-au dus pe Ovidiu la subsol și l-au bătut crunt cu cureaua, pe pielea goală, să spună cu cine a vorbit și ce a spus. L-a bătut chiar directorul Vișinescu”.

Potrivit sursei citate, înainte de a junge la Rămnicu Sărat, Vișinescu a făcut parte din plutonul de execuție al mareșalului Ion Antonescu și a fost ofițer politic la penitenciarul Mislea. În perioada petrecută la Mislea a avut un comportament foarte dur față de deținute. Este caracterizat ca fiind un ins ,, extrem de sever, și complet lipsit de omenie față de arestate, având plăcerea de a insulta și a teroriza prin percheziții și interogatorii interminabile pe deținutele cărora le adresa toate epitetele posibile”. Foștii subordonați, Alexandru Panțuru și Dumitru Rusu, și-l amintesc ca pe un om ,, foarte aspru, care nu avea credință, nu avea milă și nici suflet”. ,,Comandantul închisorii participa împreună cu ofițerul politic și cu ceilalți gardieni la pedepsirea deținuților, metoda lui favorită fiind bătaia cu biciul”.

Procuroarea Denisa Cristodor a arătat cine sunt cei 138 de deținuți care au fost încarcerați, sau care au decedat, la închisoarea Râmnicu-Sărat în perioada în care penitenciarul era condus de Alexandru Vișinescu.

Lista celor 14 deținuți decedați în închisori în urma chinurilor de la Râmnicu Sărat 1956-1963

1. Ioan Arnăutu, decedat pe 2 noiembrie 1959. Locotenent deblocat în 1946, membru PNT, a făcut parte din grupul partizanilor condus de Sandu Grigore si Crăciun Dumitru, arestat în lupta de pe muntele Bancu (din Rarău-Câmpulung Moldovenesc).
2. Mircea Cancicov, decedat pe 25 decembrie 1959. Avocat, finanţist şi om politic al PNL, fost ministru de Finanţe şi ministru al Economiei Naţionale. Ca membru de seamă al PNL, a fost ministru de Finanţe în mai multe guverne care s-au succedat în perioada 1936-1939. A fost titularul portofoliului de la Ministerul Economiei Naţionale (mai-iulie 1940; noiembrie 1940 - ianuarie 1941 în guvernarea Ion Antonescu.
3. Ion Gigurtu, decedat pe 24 noiembrie 1959. Inginer de mine (cu studii la Freiburg şi Berlin), director general al societăţii „Mica”, specializată în extragerea de aur și alte metale prețioase. Deputat (1926), ministrul Industriei şi Comerţului (1937-1938), ministru al Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor (1939), preşedinte al Consiliului de Miniştri (4 iulie-4 septembrie 1940).
4. Constantin Hagea, decedat pe 2 decembrie 1960. PNŢ. ziarist, redactor la „Dreptatea Satelor”, membru P.N.Ţ. deputat de Alba şi secretar general al organizaţiei regionale transilvănene.
5. Gheorghe Leon, decedat pe 29 decembrie 1959. Economist, avocat şi om politic PNL. În 1940 face parte din guvernul Ion Gigurtu, ca ministru al Economiei și, simultan, ministru interimar la Finanțe, Agricultură și Domenii, Coordonare și Planificare. Face parte și din guvernul legionar Ion Antonescu, în funcția de ministru al Economiei, dar demisionează după două luni, reluându-și activitatea la universitate. Gheorghe Leon este judecat în procesele criminalilor de război, împreună cu alţi membri ai guvernului Gigurtu.
6. Ioan Lugoșianu, decedat pe 7 noiembrie 1957. NŢ. Avocat cu studii juridice la Paris, deputat P.N.Ţ., subsecretar de stat la Preşedinţie Consiliului de Miniştri (1928-1930), ministru al Instrucţiunii Publice.
7. Ioan Mihalache, decedat pe 5 februarie 1963. Fondatorul Partidului Ţărănesc, Veteran al primului război mondial Vicepreşedinte și Președinte PNŢ.
8. Dinu Neagu, decedat pe 7 octombrie 1959. Membru PNȚ.
9. Constantin Pantazi, decedat pe 23 ianuarie 1958. General de Armată, Ministru al Apărării și Ministru de Război în guvernarea lui Ion Antonescu.
10. Victor Rădulescu-Pogoneanu, decedat pe 10 martie 1962, după ce a fost transferat la Văcărești. PNŢ. Diplomat, Funcţionar în Ministerul Afacerilor Străine.
11. Gheorghe Plăcințeanu, decedat pe 1 mai 1961. Medic chirurg.
12. Mihail Romniceanu, decedat pe 13 februarie 1960. Licenţiat în Drept, avocat şi profesor la Facultatea de Drept din Bucureşti. Membru în Comitetul executiv al P.N.L. Ministru de finanţe în guvernele Sănătescu II şi Rădescu. Delegat de către Partidul Naţional Liberal ca ministru fără portofoliu în guvernul Petru Groza pentru pregătirea alegerilor din 1946.
13. Teodor Roxin, decedat pe 20 septembrie 1960. PNŢ. avocat din Oradea, Preşedintele organizaţiei P.N.Ţ. din Bihor, deputat.
14. Emeric/Imre Sandor, decedat pe 29 februarie 1956. Canonic romano-catolic. A absolvit studiile medii la Miercurea Ciuc și studii teologice la Alba Iulia și Budapesta. A fost pastor, profesor de religie la Odorheiu Secuiesc, arhidiacon și apoi vicar. După Dictatul de la Viena a fost vicar general pentru Transilvania de Nord, la Cluj a devenit Ordinarius substitutus în 1950.