PROCESULlui Manafort: Nici o DOVADĂ a „Coluziunii” Trump - Putin
- Radu Pădure
- 31 iulie 2018, 17:23
Procesul al lui Paul Manafort, fost director de campanie al lui Trump, a început însă cei ce așteptau dovezile „coluziunii” cu Rusia vor fi dezamăgiți.
Anchetatorii care fac parte din echipa procurorului special Robert Mueller au de gând să cheme în fața instanței circa trezeci de martori și să prezinte 500 de dovezi, pentru a demonstra că Manafort a comis o fraudă bancară și a ocolit impozitele pe veniturile primite pentru că a lucrat pentru un politician ucrainean.
Printre martori se numără contabilii lui Manafort și Rick Gates, un fost partener de afaceri al acestuia și adjunct al directorului de campanie. Pe lista martorilor se mai află Tad Devine, șeful consilierilor electorali ai lui Bernie Sanders, care a lucrat cu Manafort pentru Viktor Ianukovici, fostul președinte al Ucrainei, scrie Daily Caller.
Însă procurorii, conduși de Andrew Weissman, un oficial din Departamentul de Justiție care a stat alături de Hillary Clinton în Election Night, nu au nici o intenție să prezinte vreo probă privind așa-zisa legătură dintre echipa lui Trump și Kremlin.
„Guvernul (american) nu are intenția de a prezenta în proces dovezi sau argumente privind coluziunea cu guvernul rus”, se arată în dosarul depus la un tribunal federal din Virginia, unde marți a început procesul de alegere a juraților.
Procesul se va concentra pe activitatea lui Manafort, între 2005 și 2014 pentru Partidul Regiunilor, o formațiune politică ucraineană a fostul președinte pro-rus de la Kiev Viktor Ianukovici.
Manafort s-a alăturat echipei de campanie a lui Trump în aprilie 2016 și a plecat în august, în urma informațiilor privind activitatea sa pentru Ianukovici.
Manafort a fost plătit cu 60 de milioane de dolari pentru munca sa, dar procurorii susțin că el a omis să-și declare toate veniturile pentru a fi impozitate, folosind societăți off-shore.
De la inculparea lui Manafort, pe 30 octombrie trecut, tabăra anti-Trump a sperat acesta va face dezvăluiri spectaculoase despre presupusa relație cu rușii.
Casa Albă a afirmat în repetate rânduri că Paul Manafort nu are nimic compromițător de dezvăluit procurorilor despre Donald Trump. Avocatul lui Trump, Rudolf Giuliani, a declarat luni că „știe sigur” că Manafort „nu are nici o informație care să-l incrimineze pe președinte”.
„Pot să-l și stoarcă – nu știe nimic”, a declarat Giuliani într-un interviu pentru CNN.