Simona Halep a anunțat că va veni în România, pentru a efectua un RMN, din cauza accidentări de la spate
Simona Halep (locul 5 WTA) a pierdut, astăzi, în turul al 2-lea al turneului de la Beijing, partida cu rusoaica Ekaterina Alexandrova (24 de ani, 39 WTA), scor 2-6, 3-6. Simona se resimte încă după accidentarea suferită la spate, în timpul competiției de la Wuhan și a anunțat că va veni în România, pentru a face un RMN.
„A fost o zi grea. Nu m-am recuperat bine după meciul din primul tur, așa că a fost dificil. Alexandrova a jucat la rândul ei foarte bine și m-a împins la limită.
Accidentarea de la Wuhan s-a agravat. Trebuie să merg acasă și să fac un RMN. Am nevoie de o pauză și să urmez un tratament”, a anunțat Halep.