Vestea zilei în sport! Contractul atacantului argentinian Gonzalo Higuain cu Juventus Torino a fost reziliat pe cale amiabilă.
Echipa italiană de fotbal Juventus Torino a anunţat joi rezilierea pe cale amiabilă a contractului atacantului argentinian Gonzalo Higuain, care expira în iunie 2021, estimând că acordul va avea un „efect economic negativ de aproximativ 18,3 milioane euro” asupra conturilor clubului.
Deși mai avea contract, Higuain și conducerea campioanei Italiei au decis de comun acord încetarea raporturilor contractuale. Sud-americanul pleacă de la Juventus după patru ani de la transferul de la Napoli, pentru 90 de milioane de euro.
În această perioadă, Juventus l-a împrumutat la Higuain la rivala AC Milan și în Premier League, la Chelsea.
Higuain, în vârstă de 32 ani, a fost achiziţionat de Juventus în 2016, de la rivala SSC Napoli, în schimbul a 90 milioane euro, sumă record pentru fotbalul italian. El a marcat 66 de goluri în 149 de meciuri disputate pentru „Bătrâna doamnă”, alături de care a câştigat trei „scudetto” şi două Cupe ale Italiei.
Conform presei sportive italiene, viitoarea destinaţie a atacantului argentinian va fi Statele Unite, unde urmează să semneze cu formaţia Inter Miami, aflată în proprietatea fostului star al fotbalului englez David Beckham. Gruparea din Florida a recrutat recent un alt jucător lui Juve, francezul Blaise Matuidi.
Locul lui Gonzalo Higuain la Juventus ar putea fi luat de uruguayanul Luis Suarez, aflat pe picior de plecare de la FC Barcelona.
Chiar David Beckham l-ar fi contactat pe Higuain pentru a-i propune o experiență în Statele Unite, la Inter Miami.
Rămâne de văzut și ce salariu îi va propune Beckham lui Higuain, care primește anual 7,5 milioane de euro la campioana Italiei.
Anunțul oficial al clubului sportiv
„Juventus FC anunţă finalizarea de comun acord a contractului cu jucătorul Gonzalo Gerardo Higuain. Operaţiunea generează un efect economic negativ de aproximativ 18,3 milioane de euro în anul financiar 2019/2020”, se arată pe site-ul grupării torineze. “Este momentul despărţirii: mulţumim pentru tot, Pipa! Şi succes în viitor”, menţionează Juventus, conform Agerpres.