Bucuresti, în pericol! Anunț crunt venit de la Primăria Capitalei

Autostrada A 3, Bucuresti-Ploiesti. Sursa: Arhiva EVZ

Viceprimarul Capitalei Aurelian Bădulescu a tras un semnal de alarmă în privința banilor de care ar avea nevoie Capitala. El spune că este necesară o rectificare bugetară pentru a trece cu bine de acest an și de iarna care urmează.

Deși el afirmă că e sigur că banii vor fi virați primăriilor din toată țara care întâmpină probleme în gestionarea fondurilor publice, inclusiv Primăriei Capitalei, Bădulescu spune că ar fi o mare nenorocire, dacă banii de la Guvern nu vor veni la timp.

„Rectificarea va trebui votată și, apoi resursele vor ajunge la noi. Dacă nu primim banii de la Guvern pentru a derula toate proiectele, la sfârșitul lunii august vom avea o mare, mare problemă. Mai mult nu pot spune, că nu am voie, că mă dau afară din partid, dacă vorbesc ceva ce nu trebuie”, a conchis PSD-istul Aurelian Bădulescu, scrie psnews.ro.

Zilele trecute au existat discuții aprinse la Guvern între primari și ministrul Finanțelor, pe tema banilor care ar urma să fie alocați la rectificarea bugetară. Edilii au plecat nervoși și spun că e posibil să nu primească sumele promise.

Discuțiile dintre primari și ministerul Finanțelor vor continua până la aprobarea rectificării bugetare, la finalul lunii iulie.