PROBLEME mari pentru Facebook. Vor urma consecințe GRAVE. Washington-ul a luat MĂSURI
- Alex Dumitrescu
- 19 decembrie 2018, 21:01
În contextul scandalului Cambridge Analytica din luna martie a acestui an, procurorul capitalei federale americane Washington a acționat în instanță Facebook.
Procurorul general al districtului Columbia, Karl Racine, "a declanşat o acţiune juridică împotriva Facebook astăzi (miercuri) pentru că a protejat prost datele utilizatorilor", făcându-i vulnerabili la "manipulări politice" în timpul campaniei prezidenţiale din 2016, se menţionează într-un comunicat al serviciilor sale.
Potrivit lui, Facebook a dat dovadă de "laxism" şi i-a înşelat pe utilizatori în privinţa faptului că datele lor pot fi utilizate de terţi.
Reţeaua de socializare este acuzată că a lăsat datele personale a zeci de milioane de utilizatori să ajungă în mâinile acestei firme britanice de analiză de date care a lucrat pentru Donald Trump în timpul campaniei prezidenţiale din 2016.
Acţiunea împotriva Facebook intervine în contextul în care reţeaua socială cu 2,3 miliarde de utilizatori se confruntă miercuri cu o nouă polemică privind datele personale ale utilizatorilor la care le-ar fi permis accesul altor giganţi tehnologici fără ca acest lucru să fie cunoscut, potrivit New York Times.
Prinsă în controverse aproape permanente de luni de zile, Facebook se confruntă de marţi şi cu apel la boicot lansat de asociaţia de apărare a drepturilor persoanelor de culoare, NAACP.
NAACP şi circa treizeci de asociaţii de apărare a drepturilor civile îi cer Facebook să-şi ceară scuze, acuzând compania că a încercat să-i denigreze prin intermediul unei agenţii de relaţii publice cu metode dure, numită Definers.
Agenţia a fost acuzată că a difuzat acuzaţii false pentru a încerca să discrediteze mai multe grupuri critice faţă de Facebook şi a stabili legături între ele şi filantropul miliardar George Soros, un duşman al republicanilor şi ţinta a nenumărate atacuri anisemite.
Grupul lui Mark Zuckerberg este angrenat de aproape doi ani în scandaluri cu repetiţie privind datele personale, piratări sau dezinformare, care îi afectează puternic imaginea şi pun titlurile sale la bursă sub puternică presiune.
Ca şi alte entităţi, aceste asociaţii îi cer lui Mark Zuckerberg să renunţe la preşedinţia consiliului de administraţie, informează Agerpres.