Reporterii spun că Priscilla Presley a declarat vineri, în cadrul unui eveniment de întrebări și răspunsuri la South Point Casino, un mare cazino din Las Vegas, că pur și simplu nu credea că se poate căsători din nou, din motive pe care le-a exprimat vag mai apoi.
Priscilla Presley a spus despre fostul ei soț, care a murit în 1977, că pur și simplu nu crede că ar fi putut face față – ideii că ea s-ar recăsători cu altcineva. Exact... Elvis, care este mort, nu ar fi putut face față, nu ar fi putut concepe faptul că Priscilla s-ar fi recăsătorit cu altcineva.
„Sincer, nu am vrut niciodată să mă recăsătoresc după ce am fost cu el. Asta a fost ceva ce chiar nu mi-am dorit niciodată”, a spus ea. „Nimeni nu ar fi fost vreodată la fel de bun ca el” (ca Elvis Presley).
Cei doi s-au căsătorit în 1967 și au rămas căsătoriți până în 1973. Noul film al Sofiei Coppola, „Priscilla”, prezintă modul în care fostul cuplu s-a cunoscut și s-a împrietenit în Germania, în 1959, când Elvis avea 24 de ani, iar Priscilla avea 14 ani. Ulterior s-au căsătorit.
Priscilla Presley a decisă să nu se mai căsătorească după ce a trecut printr-o relație ce a făcut-o celebră
În plus, Presley a vorbit și despre fiica lor, Lisa Marie Presley, născută în 1968. A adus aminte de fiica lor deoarece a vrut să spună că marele star, care va rămâne în istorie ca regele rock and roll-ului, se simțea prost că nu a fost suficient de prezent în relația cu fiica și cu familia sa. Deși a marcat o întreagă eră, fiind numărul I în lume pentru mult timp, a dat greș în a fi un tată bun.
„Elvis simțea că are un program foarte încărcat și se simțea puțin vinovat că nu a fost destul de mult timp prin preajmă când Lisa era mai mică”, a spus ea. Din cauza turneelor și a programului său, pur și simplu nu simțea că a fost suficient de prezent pentru a acorda o atenție personală faptului că avea și un copil” (nu doar o carieră).
sursa: cnn.com