Prioritatea numărul 1 a noului Guvern. Care este categoria vizată
- Mihnea Talau
- 28 octombrie 2019, 21:42
Liderul PNL și premierul desemnat, Ludovic Orban, a afirmat în cadrul unei emisiuni la Digi24 că sunt șanse foarte mari ca noul guvern să fie investit. El a spus că o „depesedizare” a administrației este prioritară.
„Astăzi (n.r. luni) am semnat acorduri cu minoritațile, PMP, USR UDMR și ALDE. Am propus și un calendar care însă a fost respins de PSD. Sunt surzi la orice argumente. Ies urat din scenă. (...) Purtam negocieri individuale cu mai multi parlamentari din PSD și ProRomânia. Vor vota unii care nu au votat moțiunea”, a declarat premierul desemnat.
Întrebat ce va putea schimba, cu o majoritate fragilă, Orban a răspuns că: „Voi începe cu o depesedizarea a administrației, care este prioritară pentru a nu se ajunge la situația neplăcută în care s-a aflat Guvernul Cioloș, unde la nivelele 2,3 și 4 erau tot oamenii PSD.
Azi s-a dat drumul la concursuri pentru a-i fixa pe post. Va fi restructurare guvernamentală. Există restructurări, rămân doar cei competenți. Sigur, vor pleca cei din clientela PSD care au fost bagați doar pe baza de carnet, fără nici o competență.
O prioritate este o analiză a activității ISU. Decizia privind Arafat va fi luată obiectiv. Decizia va fi luată de conducerea ministerului”, a mai spus Ludovic Orban.
El s-a referit și la subiectul spinos al pensiilor speciale, despre care consideră că „vor fi regândite”.
Cât despre ce se va întâmpla la audirea miniștrilor propuși, pe final, Ludovic Orban a fost vehement: „La comisii va fi un vot politic. Am incredere în miniștrii pe care i-am propus că sunt profesioniști. Ar fi culmea să țin cont de votul parlamentarilor PSD din comisii, unde au majoritatea”.