Prințul William, în fața unui moment crucial: Nu și-a dorit așa ceva

Prințul William. Sursa foto: royal.uk

Familia regală a Marii Britanii este un izvor nesfârșit de povești și dezvăluiri, mai ales după ruptura dintre frații Harry și William. Mult mai liniștit decât mezinul familiei, prințul William, primul în ordinea succesiunii la tron, este un model pentru britanici, însă experții regali scot la iveală lucruri neștiute din trecutul său.

Se știe că William a studiat la mai multe școli din Marea Britanie: în 1987 intră la școala primară Wetherby, iar apoi, timp de cinci, ani este elev la Ludgrove, până în anul 1995. Urmează apoi liceul la Colegiul Eton, unde se remarcă la geografie, biologie și istoria artei, este căpitan al echipei de fotbal și joacă polo. După liceu, își ia un an de pauză, timp în care călătorește în Chile, Belize și țări din Africa. Între 2001 și 2005 studiază la Universitatea St. Andrews, obținând o diplomă în geografie. Însă, aici s-a întâmplat ceva.

William, un student plictisit

Prințul William ar fi renunțat la universitate dacă nu ar fi fost tatăl său, Regele Charles, potrivit autorului regal Robert Lacey. Prințul de Wales a început să studieze istoria artei la Universitatea St Andrews din Scoția, în septembrie 2001. Dar a ajuns să se răzgândească după primul trimestru, deoarece viața de student nu era ceea ce se aștepta.

În cartea sa „Battle of Brothers”, Lacey a dezvăluit că William nu anticipase cât de plictisitoare ar putea fi viața într-un mic oraș scoțian de pe litoral. Activitățile sale includeau cumpărăturile în magazinul Tesco local sau practicarea sportului într-o zi de miercuri, în timp ce ieșirile în oraș erau adesea stânjenitoare, deoarece era ușor de recunoscut. În plus, a mai scris Lacey, lui William nu-i plăcea cursul inițial și își petrecea majoritatea weekendurilor acasă.

Prințul William l-a ascultat pe tatăl său

De Crăciunul anului 2001, prințul era gata să părăsească St Andrews și, când a ajuns la Londra pentru perioada festivă, s-a destăinuit tatălui său, care l-a convins să nu renunțe. Charles s-ar fi consultat cu unul dintre cei mai de încredere colaboratori ai săi, secretarul privat Sir Stephen Lamport, care, de asemenea, i-a făcut confidențe secretarului privat adjunct Mark Bolland.

Prinul William și Regele Charles. Sursa foto: royal.uk

Potrivit lui Lacey, consilierii regali erau îngrijorați de faptul că „ar fi fost un dezastru personal pentru William, ar fi fost văzut ca un ratat". În cele din urmă, moștenitorul tronului a decis să rămână și să schimbe cursurile la Geografie.

„Nu cred că mi-era dor de casă. Eram, mai degrabă, descurajat. Tatăl meu a fost foarte înțelegător în această privință și a realizat că aveam aceeași problemă pe care probabil o avea și el. Am discutat mult și, în cele din urmă, amândoi am realizat - eu am realizat cu siguranță - că trebuie să mă întorc”, a spus, mai târziu, William.