Șifonat destul de des pe rețelele sociale, unde nu se poate plânge că duce lipsă de hateri, nici el nici consoarta Meghan Markle, autoexilatul prinț nu al Danemarcei, ci al Regatului Unit împarte un lucru cu personajul cu care împarte prenumele, Harry Potter: apetența pentru mister.
Prinţul Harry al Marii Britanii a afirmat, joi, într-un discurs sec care a folosit limbajul inspirațional de tip corporatist, că reţelele de socializare alimentează o „criză a urii''. El a lansat un apel companiilor să-şi regândească rolurile atunci când îşi fac publicitate în social media.
Într-un editorial publicat în revista de afaceri americană Fast Company și intitulat ''Reţelele de socializare ne dezbină. Împreună, le putem reforma'', Harry a precizat că, împreună cu soţia sa, Meghan, şi-au petrecut ultimele săptămâni contactând lideri din domeniul afacerilor şi directori de marketing şi discutând această temă.
'„O asemenea companie are şansa de a reconsidera rolul pe care îl are în finanţarea şi susţinerea platformelor online şi care au contribuit, alimentat şi creat condiţiile pentru o criză a urii, o criză de sănătate şi o criză a adevărului'', a scris Harry. El nu a precizat însă numele concret al niciunei companii.
Prinţul Harry, nepotul reginei Elisabeta a Marii Britanii, a făcut un apel la comunităţile online de a se defini mai degrabă cu compasiune, decât cu ură; prin adevăr, în loc de dezinformare; prin echitate şi toleranţă în loc de nedreptate şi discursuri alarmiste; printr-un discurs liber şi nu printr-un discurs folosit pe post de armă''.
Și partenera sa, adorata dar și antipatizata Meghan, are veleități retorice și ambiții de influencer. Ea a îndemnat adolescentele şi tinerele femei, într-un discurs susţinut luna trecută, să contracareze comentariile online negative, uneori ''dureros de gălăgioase'', printr-o atitudine pozitivă.
În editorialul său, prinţul Harry a îndemnat companiile să-şi folosească bugetele de publicitate '„pentru a solicita schimbare acelor activităţi care oferă un loc şi un instrument sigur de propagare a urii şi a dezbinării''.
Harry şi Meghan, care au deţinut anterior titlul de duce şi ducesă de Sussex, locuiesc acum în Los Angeles după ce au renunţat în martie la rolurile din familia regală pentru a-şi construi noi cariere. Cei doi s-au mutat din Marea Britanie după creşterea ostilităţii din media la adresa lor, relatează Reuters citat de Agerpres.