"Prinţul" Ciadului ucis de un român

Un român - fost luptător în Legiunea Franceză - a fost arestat, în Harghita, pentru implicare în asasinarea fiului preşedintelui Republicii Ciad.

Potrivit unor surse judiciare, Marin Cioroianu, 42 de ani, este considerat de anchetatorii francezi liderul grupului care, pe 2 iulie 2007, la Paris, l-a atacat pe Brahim Deby - care ar fi trebuit să-şi urmeze tatăl la conducerea Ciadului - pentru a-l jefui.

Anchetatorii au ajuns la Cioroianu după mai bine de un an de investigaţii şi complexe analize ADN. „Cioroianu şi trei dintre complicii săi l-au atacat pe Deby în subsolul blocului în care locuia. Atacul a fost surprins de camerele de supraveghere, însă agresorii au fost destul de greu de identificat deoarece purtau cagule.

Practic, Brahim Deby a fost lovit de o săgeată, trasă cel mai probabil din arcul pe care l-am găsit acum la percheziţia făcută în camera închiriată de Cioroianu într-o pensiune din localitatea Sânsimion. Pentru că săgeata nu l-a doborât pe Deby, Cioroianu l-a prins de picioare şi l-a culcat la pământ.   În acel moment, românul şi-a pierdut ceasul Tissot, care l-a şi dat de gol, pentru că anchetatorii francezi i-au stabilit identitatea în baza amprentelor ADN prelevate de pe acesta. În final, victima a fost acoperită cu spuma dintr-un extinctor, ceea ce i-a provocat moartea“, au precizat surse judiciare.

Cioroianu a fost găsit, miercurea trecută, de ofiţeri de la serviciul secret al Internelor. În aceeaşi zi, patru complici ai săi au fost arestaţi la Paris.

Aflaţi la Craiova, părinţii românului nu ştiau, ieri după-amiază, ce s-a întâmplat cu fiul lor. „Sper din tot sufletul să fie o greşeală. Băiatul meu nu ar face aşa ceva“, ne-a spus Filofteia Cioroianu.