Prințesa Diana continuă să atragă atenția colecționarilor. Recent, o rochie de seară purtată de aceasta a fost vândută cu 1,1 milioane de dolari.
Prințesa Diana a reușit să fascineze publicul prin intermediul personalității sale. Acum, o rochie de seară purtată de aceasta a fost vândută cu 1,1 milioane de dolari, un preț mai mare de 11 ori decât se estimase inițial.
Prințesa Diana a purtat rochia pentru prima dată în 1985
Prințesa Diana a purtat pentru prima dată rochia de seară la Florența, în 1985. Rochia a fost creația designerului Jacques Azagury.
De asemenea, ea a fost fotografiată purtând rochia un an mai târziu, cu ocazia unei vizite la Vancouver.
Acum, casa de licitații Julien's Auctions din Los Angeles anunță un preț record de vânzare a acestei rochii.
Rochia, împreună cu o ilustrație asortată, a fost vândută pentru suma de 1.148.080 de dolari
Inițial, casa de licitații estimase un preț de vânzare cuprins între 100.000 - 200.000 de dolari:
„Julien's deține acum un nou record mondial pentru cea mai scumpă rochie purtată de Prințesa Diana vândută la licitație”, a precizat casa de licitații într-un comunicat.
Recordul anterior al casei de licitații era de 604.800 de dolari.
Prințesa Diana continuă să aibă fani dornici să achiziționeze obiectele sale personale
Rochia este alcătuită dintr-un corset lung din catifea neagră brodată cu stele albastre. De asemenea, este completată de o fustă din organza albastră cu două niveluri, împodobită cu o eșarfă și o fundă.
Aceasta a fost vândută în cadrul vânzării „Hollywood Legends”, organizată timp de patru zile de Julien's Auctions și Turner Classic Movies (TCM).
Pe lângă această rochie au fost prezentate și alte obiecte memorabile. O bluză din sifon roz pe care Diana a purtat-o pentru portretul de logodnă din 1981 cu prințul Charles de atunci, realizat de Lord Snowdon, a fost vândută cu 381.000 de dolari.
Precedenta deţinătoare a recordului, o rochie din catifea, creaţie a designerului Victor Edelstein, purtată de Prințesa Diana în 1991, a fost vândută pentru suma de 604.800 de dolari la o licitaţie în luna ianuarie.