Prinţesa Danemarcei s-a mutat în România

Prinţesa Danemarcei s-a mutat în România

Familia regală daneză are un membru ce s-a mutat în România.

De peste un an, prinţesa Eleonore de Schaumburg-Lippe se implică în divese acte caritabile în ţara noastră şi, mai nou, s-a angajat în publicitate. Bună prietenă cu Theodor Paleologu, fostul ministru al Culturii, prinţesa Eleonore a Danemarcei, care face parte din familia regală daneză și este nepoată a actualei Regine Margareta, este o prezență cunoscută la evenimentele caritabile. Prinţesa Eleonore s-a născut pe 22 decembrie 1978 la Horsholm şi este fiica prinţului Waldemar of Schaumburg-Lippe și a primei soţii a acestuia. Chiar dacă are legături de sânge cu familia regală daneză, ea nu poate accede la tron. În fiecare sâmbătă, de la 18.30, jurnalistul Balazs Balabas este gazda emisiunii "Paşaport diplomatic" şi pătrunde în culisele unei lumi elitiste, prezintă diplomaţii de carieră, ambasadorii străini din România, dar şi regulile de protocol şi situaţiile mai puţin formale pe care le trăiesc. "Sunt foarte sinceri când vorbesc despre România, încearcă să fie cât mai diplomaţi şi politicoşi", îi descrie pe diplomaţii străini jurnalistul. Până acum, echipa a filmat la ambasadele Germaniei, Irlandei, Suediei, Africii de Sud şi Danemarcei. Aproape toţi diplomaţii au recunoscut că nu le plac aici birocraţia şi corupţia, dar susţin că sunt fermecaţi de căldura oamenilor, frumuseţea peisajelor şi de faptul că românii vorbesc atât de bine limba engleză. Jurnalistul spune că majoritatea străinilor cu care a vorbit au investit sau vor să investească sume mari în Romania. Africa de Sud a cumpărat fabrica Ursus, dar s-a implicat şi în crearea de specialişti de vinuri. Oamenii de afaceri din Danemarca sau Suedia, ţară de unde vin Ikea, Electrolux, Ericsson sau Volvo, vor să investească pe termen lung în România. „Pe unde am filmat, toți ambasadorii mi-au spus că oamenii de afaceri din țara lor au venit să investească pe termen lung. Nu vin aici fac o făbricuță de textile iau banii și pleacă”, a povestit Balazs Balabas. Jurnalistul a mai aflat că cei de la Ericsson apreciază în mod deosebit specialiștii în IT „care sunt printre cei mai buni din lume”, dar și faptul că „aproape toți angajații lor sunt cu studii superioare”. Și pentru Danemarca, România este un loc unde merită să faci afaceri. „Cei de la Carlsberg spun că au investiții uriașe, de vreo 300 de milioane de euro”, iar firma din Africa de Sud ce se ocupă de vinurile Murfatlar, a dus la specializare la Pretoria zeci de români.

Ne puteți urmări și pe Google News