Cunoscutul model Andreea Podărescu, supranumită „Prinţesa Bucureştiului", a câștigat procesul împotriva fostului ei iubit, G. Bădoi. Cei doi au un băiețel care acum trebuie „împărțit”.
În vara anului trecut, fostul manechin rupea tăcerea, mărturisind că este victima unor violențe fizice. Fostul ei iubit o bătea cu pumnii și picioarele, iar într-o noapte a dat-o afară din casă, cu tot cu copil. Cei doi au ajuns să-și rezolve problemele în instanță, după ce Andreea Podărescu l-a reclamat.
Încă de la primul termen, instanța a decis că micuțul va sta împreună cu mama lui. Tatălui i s-a impus să plătească o pensie alimentară de 1.2000 de lei.
Pe de altă parte, instanța a stabilit „ca exercitarea autorităţii părinteşti să se facă în comun de către ambii părinţi cu privire la minor. Stabileşte domiciliul minorului la mamă. Obligă pârâtul reclamant la plata unei pensii de întreţinere lunare, în cuantum de 25% din venitul minim pe economie, către reclamanta pârâtă, în favoarea minorului, pensie calculată de la data introducerii cererii principale, 12.07.2019 şi până la majoratul copilului, prin mandat postal”, este decizia instanței.
„Fostul iubit al manechinului va putea petrece, altfel, perioade alături de fiul său. Tot în urma unui program pe care instanța l-a creionat. ”Încuviinţează pârâtului reclamant să aibă legături personale cu minorul, în sensul că îl poate lua în domiciliul său în primul şi al treilea sfârşit de săptămână din fiecare lună, de vineri orele 16 şi până duminică la orele 19, în săptămânile pare ale lunii, respectiv a doua şi a patra săptămână ale fiecărei luni, în ziua de marţi de la ora 10:00 şi până la ora 18:00, respectiv ziua de joi de la ora 10:00 şi până la ora 18:00. În aceste două zile, mama va duce minorul la reşedinţa tatălui şi îl va prelua de la aceeaşi adresă”, se mai arată în decizie.
Apoi, „o lună şi jumătate în vacanţa de vară, după o înţelegere prealabilă a părinţilor cu privire la alegerea perioadei, în funcţie de programarea părinţilor a concediului de odihnă, o săptămână în vacanţa de iarnă, respectiv prima săptămână în anii impari şi a doua săptămână în anii pari, astfel încât o dată la doi ani minorul să petreacă alături de tată Crăciunul, o săptămână în vacanţa de Paște, respectiv, prima săptămână în anii pari şi a doua săptămână în anii impari, începând de la ora 10 în prima zi a săptămânii şi până la ora 18 în ultima zi a săptămânii”.
De asemenea, tatăl va petrece alături de micuț „de ziua de naştere a minorului, la domiciliul părintelui la care se află copilul sau în locaţii stabilite de comun acord de ambii părinţi, în cazul în care se va organiza petrecere de ziua copilului, cheltuielile urmând a fi suportate în mod egal de către ambii părinţi, şi de ziua de naştere a tatălui, din fiecare an, de la ora 16 până la ora 20, când această zi este într-o zi lucrătoare, de la ora 10 în ziua aniversării şi până la ora 11 în ziua următoare aniversării, când aceasta este într-o zi nelucrătoare, cu dreptul pârâtului reclamant de a lua minorul de la domiciliul mamei şi cu obligaţia acestuia de a-l readuce la domiciliul mamei la finalul programului de vizitare”.
Sursa: cancan.ro