În consistenta colecție de autor Ioan Petru Culianu (1950 – 1991) de la editura Polirom, se găsesc cele două volume de eseuri intitulate ”Iter in silvis”. Primul, subintitulat ”Eseuri despre gnoză și alte studii”, apărut în 2012, conține versiunea românească a volumului cu același titlu apărut în Italia, în 1981. Este a doua carte publicată de I.P.Culianu în exil, după monografia ”Mircea Eliade”, din 1979. Culianu a obținut azil politic în Italia în 1972. Al doilea volum al lui ”Iter in silvis”, subintitulat ”Gnoză și magie”, este alcătuit de editură în 2013 din eseuri pe care I.P.Culianu le-a publicat pe tot parcursul anilor 80, știindu-se că autorul însuși plănuise acest al doilea volum.
Admit că titlul și subtitlurile pot, mai debgrabă, să descurajeze pe cititori. Un titlu latinesc și un subtitlu care pivotează în jurul cuvîntului ”gnoză”, sub semnătura unui reputat istoric al religiilor indică imediat o carte de strînsă specialitate academică și alungă cititorii. Totuși, cei care își înving această primă reacție vor fi recompensați regește. În multe mituri se povestește că pentru a dobîndi o cunoaștere/putere specială trebuie să trecem peste anumite obstacole și, mai ales, trebuie să persistăm acolo unde semnele alungă pe mai toți oamenii. Să citești o carte al cărei titlu te sperie puțin poate fi, uneori, o experiență cu adevărat marcantă. Eseurile lui Culianu sînt adevărate perle de inteligență și cultură umanistă. Ele pot fi citite cu mare folos chiar și de cineva care știe doar aproximativ ce-i aia gnoză. Iar dacă nu știe nimic despre deosebirea dintre dualism și diteism în gîndirea gnostică, cu atît mai bine, căci află acum explicații clare ca apa de izvor venite de la o autentică autoritate în domeniu.
Aș traduce ”Iter in silvis” ca ”Itinerariu prin păduri”. Mi se pare că eseurile strînse în două volume sub acest titlu sînt veritabile repere pe un traseu care se alcătuiește singur, în fața cititorului, prin pădurea luxuriantă, plină de farmece și de capcane în care rațiunea își dă întîlnire cu revelația. Aflu din introducerea de la volumul II că I.P.Culianu prefera traducerea ”Drum prin codri”, evocînd direct un anume spirit heideggerian. Zice Culianu, încercînd să explice metodologic volumul: ”...o cărăruie prin pădure, care cînd se pierde, cînd se ivește din nou în fața călătorului. Sînt fulgerări ale unei gîndiri care încearcă cu anxietate să cuprindă întregul, însă căreia îi este cu neputință să abandoneze particularul...”. Dacă e adevărat că autorul l-a avut mai ales în vedere pe Heidegger cînd a intitulat volumul ”Iter in silvis”, traducînd în latinește titlul faimosului op scos de marele filozof german în 1950, ”Holzwege”, atunci ideea de drum este ceva mai imprecisă, căci polisemia nemțescului ”weg” capătă mai multe sensuri metafizice în mîna măiastră a filozofului, inclusiv unul oarecum imprecis, atît de ofertant pentru imaginația filozofică. Dacă, însă, așa cum se poate lesne sesiza, Culianu nu a făcut decît să citeze expresia din Virgiliu (cartea a VI-a a Eneidei), atunci sensul de drum este mult mai apăsat, căci e vorba chiar despre poteca prin pădure pe care merge Aeneas către infern. Cum ziceam, mie aceste cărți mi s-au părut, în final, ca un fel hărți misterioase ale unui traseu prin pădure, în care fiecare eseu este un reper, un semn indicator spre o anume înțelegere a gîndirii gnostice – de aceea mi se pare că ”itinerariu” este mai aproape de spiritul cărții.
Veți putea întreba: bine, bine și în ce ar putea consta folosul citirii eseurilor acestea ale lui Culianu? Vi se pare puțin lucru să aflați dacă Dumnezeu ne veghează sau ne-a abandonat, dacă e în directă legătură cu noi sau folosește interpuși, dacă acești interpuși îi sînt loiali ori nu și, mai ales, cum anume s-a dezvoltat mintea omenească gîndindu-se la aceste întrebări?
Ne puteți urmări și pe Google News
Recomandările noastre
