Prin ce au trecut niște români în Bulgaria. S-a întâmplat în miez de noapte
- Ramona Rotaru
- 25 iulie 2023, 18:07
Mult așteptatele vacanțe s-au transformat într-un adevărat coșmar pentru mulți români care au ales să plece în străinătate. Pe lângă zboruri întârziate sau chiar anulate, unii au rămas fără cazare. O familie a povestit că atunci când au ajuns la locație au avut un șoc, asta pentru că realitatea nu coincidea cu fotografiile văzute pe un site de specialitate.
Vacanța de vis s-a transformat într-un coșmar pentru o familie de români. Ei au dorit să petreacă un sejur la un hotel de cinci stele din Bulgaria, însă au avut parte de o surpriză neplăcută. Au făcut rezervarea pentru trei nopți pe un site de rezervări, fiind convinși că ceea ce este în imagini este și realitatea.
Familia de români a plătit pentru un sejur all inclusiv în stațiunea Elenite, Bulgaria, 2.800 de lei. Totul bine și frumos, până când au ajuns la locație și au descoperit că lucrurile stau complet diferit față de ceea ce era pe internet.
„Nimic din ceea ce se promite pe Booking nu este la fața locului! Un dezastru total, hotelul este lăsat în paragină, jeg peste tot, Aqua parc-ul nu funcționează în totalitate, deși nu se menționează nicăieri, snack bar nu există, pe plajă nu există un bar de unde să îți iei apă, ca să ajungi la hotel mergi printre boscheți, iar acest hotel care se pretinde a fi un hotel de 5 stele, este de maxim 2!”, au povestit românii, pe pagina de Facebook „Travel în Bulgaria”.
Turiști rămași în stradă, pentru că s-au plâns de condiții
Românii au început să se plângă de condițiile din hotelul de cinci stele, însă angajații au fișat o atitudine respingătoare. Nu au fost dispuși să caute soluții în avantajul clientului și nici să comunice.
„Într-o cameră, unde era extrem de cald, am avut o problemă cu aerul condiționat. Ne-am plâns toată ziua, abia abia seara, la ora 19, ne-a băgat cineva în seamă.
Răspunsul a fost că nu se poate face nimic, să dormim cu geamul deschis, că nu au altă cameră să ne dea.
Am spus că nici noi nu suntem vinovați pentru neregulile hotelului și că nu e normal să stăm în asemenea condiții, iar managera ne-a zis nonșalant să dormim cu geamul deschis, în condițiile în care camera era la parter, fără să aibă măcar o plasă de țânțari”, au mai scris turiștii.
Românii au povestit că au încercat să găsească o soluție, însă atunci când nimeni nu a fost dispus să îi ajute, au cerut banii înapoi. Reprezentanții hotelului nu au vrut să facă acest lucru, ba mai mult, le-a anulat rezervarea și i-a dat afară din hotel, în plină noapte. Neavând altă variantă, turiștii s-au întors la București.
„Managera a spus să vorbim cu Booking.com, că doar ei ne pot returna banii înapoi sau reloca la alt hotel, iar în timp ce încercam să rezolv problema telefonic cu Booking, managera a anulat rezervarea și practic ne-a dat afară din hotel!
Este ora 01:28 și noi suntem pe drumuri spre București, pentru că Booking nu poate returna banii instant pentru ca noi să ne putem permite să mergem la alt hotel. Un singur cuvânt despre acest hotel și despre cine îl manageriază: execrabil!”, a mai fost scris pe Facebook.
Țepe date românilor care au vrut să petreacă vacanța în Bulgaria
De la începutul sezonului estival, mai mulți români au fost păcăliți cu privire la vacanțele în Bulgaria. O tânără mămică este revoltată, după ce a plătit bani grei pentru un sejur la un hotel din Pomorie, apoi și-a dat seama că nimeni nu-i răspunde la telefon și mesaje.
„Bună ziua, rugaminte – dacă este cineva în Pomorie Bulgaria la Hotel SunSet Resort 5* vreau un număr de telefon și adresa de email de la hotel. Trebuie să venim vineri la cazare – am plătit și ne-au anulat rezervările. Ne-au luat și banii. Nimic și nimeni nu ne-a spus așa ceva”, este mesajul româncei, postat pe grupul de Facebook „Vacante do it yourself”.
Un internaut a răspuns la postarea mămicii, informând-o că hotel respectiv este închis de anul trecut din noiembrie. Tot în comentariile acestei postări, un alt internaut a povestit ce a pățit la același hotel, în urmă cu doi ani.
„Am fost acum 2 ani, dar au fost neserioși. Am făcut rezervare direct pe site, am ales o anumită cameră, într-un anumit corp al resortului, au confirmat telefonic că e ok și când am ajuns ne-au dat o cameră cine știe unde, total diferit față de ce cerusem, spunând că acolo au considerat că ar fi mai ok pentru familiile cu copii, fiind mai izolat (era un corp doar cu bătrâni, departe de piscine și restaurant etc). Adică noi am stabilit un anumit corp al hotelului și ei AU CONSIDERAT că ar fi mai ok în altă parte? După ce am cerut banii înapoi și am zis că renunțăm la vacanța în hotelul lor, ne-au dat camera ce o voiam inițial”, a spus altcineva.
Lista țepelor date românilor care merg în Bulgaria poate continua. Cu toate acestea, ei continuă să își rezerve sejururi în țara vecină.
„Sunt oarecum uimit de perseverența românului de a merge în Bulgaria (sau alte meleaguri) deși curg recenziile negative ale celor ce au fost acolo.
Atâtea relatări despre țepele din hotelurile (pardon - resorturile) din Bulgaria. Alea minunate, mirifice, superbe.
Cum ar veni: Io mă duc tot în Bulgaria, deși mi-am luat țeapă (sau știu că și-au luat alții) da ' nu mă las... Că doar nu mă fac de râs să merg in România, neah...
Doar n-am ajuns așa nașpa să-mi fac vacanțele în Românica mea nașpa”, este remarca făcută de un român pe grupul „Am fost acolo”, de pe Facebook.