„Prin Bucureștii lui Mircea Eliade”

„Prin Bucureștii lui Mircea Eliade”

Pe 28 martie, de la ora 17.00, A.R.C.E.N. îi invită pe bucureștenii la un nou traseu cultural pietonal, care va aduce în atenție o zonă reper pentru Bucureștii începutului de secol XX.

Traseul „Prin Bucureștii lui Mircea Eliade” se va desfășura în fiecare sâmbătă și duminică, în perioada 28 martie – 5 aprilie, de la ora 17.00, în perimetrul străzilor: Mântuleasa – Romulus – Popa Soare – Dimineții – Pictor Romano – Sf. Ștefan – Plantelor –Negustori – Dumitru Stăniloae – Calea Moșilor – Sfinților, având ca punct de pornire Biserica Mântuleasa (str. Mântuleasa, nr. 20) și punct final pe str. Radu Cristian.

Traseul cultural ARCEN aduce pentru prima dată în fața publicului o serie de elemente de mitologie urbană (tramvaiul, liftul, fereastra, podul și pivnița, scara și trăsura), toate preluate din literatura fantastică a lui Mircea Eliade.

Traseul „Prin Bucureștii lui Mircea Eliade” cuprinde istoria și poveștile mahalalelor Negustori, Sfinților, Mântuleasa și Vergului, legătura acestor locuri cu Mircea Eliade – casa cu mansardă, Școala Mântuleasa, Foișorul de Foc, casa lui Mircea Vulcănescu – dar și istoria prezenței personajelor lui Mircea Eliade în acest spațiu „încărcat de semne magice”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Traseul – cultural ARCEN se dorește a fi o alternativă pietonală a Capitalei, un traseu care valorifică patrimoniul construit și imaterial al Bucureștilor și care contribuie la salvarea memoriei orașului.