Primul parlamentar cu COVID-19, întâiul care își donează salariul copiilor abandonați

Primul parlamentar cu COVID-19, întâiul care își donează salariul copiilor abandonați

Liberalul Vergil Chițac, primul parlamentar român diagnosticat cu COVID-19, își donează jumătate din salariul pe luna august pentru o asociație din România, care se ocupă de copiii cu probleme medicale grave, abandonați în spitale.

„În mai puțin de o oră de la lansarea apelului către membrii Parlamentului, au spus DA Vergil Chițac din Senatul României, Bogdan Huţucă, Andrei Pop și George Gabriel Vișan din Camera Deputaţilor! Azi facem un apel și invităm toți membrii Parlamentului României să ni se alăture donând în luna august jumătate din salariul pe o lună pentru ca din banii strânși să #luamunavion”, a anunțat Adelina Toncean, fondatoarea Asociației Blondie, dedicată copiilor cu afecțiuni congenitale grave abandonați în spitale

„Adelina își va face cunoscut proiectul colegilor mei parlamentari și sunt sigur că demersul ei se va bucura de succes. Activitatea Asociației Blondie și povestea acesteia care este una dintre cele mai puternice din câte mi-a fost dat să aud. Îmi place să spun că ceea ce a realizat Adelina până acum și ceea ce vrea să facă de acum încolo nu este un lucru pământean, ci se înscrie în galeria faptelor întruchipate de îngeri.

Ea strânge fonduri pentru a cumpăra un avion de urgențe medicale, cu care copiii în nevoie să poată fi transportați în străinătate, indiferent de situația lor materială. Astfel, își va continua activitatea începută în 2019, prin care a adus o mulțime de zâmbete și de lacrimi de fericire”, a scris Vergil Chițac, pe pagina sa de Facebook.

Din 27 martie, Asociația a strâns bani pentru 14 curse de avion, pentru 15 copii. De atunci, numărul solicitărilor a crescut.

„Am ajuns și la 4 zboruri într-o săptămână: pentru Adelina, Nicoleta, Elena și Ioana. Am zburat de 189.000 euro în 4 luni și jumătate. Devine din ce în ce mai greu și ne este teamă că vom ajunge în punctul în care este peste puterile noastre și nu o să mai putem. Nu vrem asta, nu trebuie să se întâmple lucrul acesta”, spune Adelina Toncean.

Donația se face în contul Asociației Blondie, cu precizarea Spun DA - nume donator:

IBAN: RO37INGB0000999909096711

Titular cont: ASOCIATIA BLONDIE - IMPARTE PENTRU ALTA PARTE

Banca: INGB CENTRALA

Moneda: RON

SWIFT: INGBROBU

BIC: INGB

Ne puteți urmări și pe Google News