Simona Halep a dat mari lovituri financiare în tenis și a vorbit despre primii bani câștigați.
Simona Halep (locul 2 în ierarhia mondială) este sportiva cu cele mai mari venituri din România, în ultimii ani. Constănțeanca a câștigat, în circuitul profesionist, doar din premii, suma de 36.551.855 de dolari. Veniturile au fost rotunjite substanțial după ce jucătoarea de tenis a triumfat în 2018 la Roland Garros și anul trecut la Wimbledon.
În plus, ea mai jucat două finale la turneul parizian de Mare Șlem, în 2014 și 2017 și a disputat ultimul act la Australian Open în 2018.
Halep a povestit ce a făcut cu primii bani pe care i-a câștigat din tenis. E vorba despre sumele adjudecate în circuitul profesionist. „Nu mi-am luat nici maşină, nici casă scumpă. Mi-am luat un apartament mic, ca să am bani să investesc în mine. Tot timpul ai instinctul să îţi cumperi ceva din banii pe care îi câştigi. Dar trebuie să îţi opreşti instinctul ăsta şi să spui că trebuie să te duci într-un cantonament mai scump pentru că te ajută pe o perioadă mai lungă”, a spus Simona într-o discuție avută cu Andi Moisescu într-un podcast pentru BT Talks.
Așa cum multă lume știe, tenisul este un sport foarte costisitor și Halep i-a avertizat pe părinții care vor să-și îndrume copii către această activitate să fie pregătiți pentru mari eforturi financiare. Stere Halep este un exemplu concret, pentru că el a riscat foarte mult până ca fiica sa să ajungă la cel mai înalt nivel în „Sportul Alb”.
„Tenisul e un sport foarte scump, trebuie să investeşti într-un copil şi să rişti. E o investiţie pe care nu ţi-o garantează nimeni. Tata nu şi-a imaginat vreodată că eu nu o să ajung în top. Şi nu o spun acum că am reuşit. Chiar nu cred că s-a gândit vreodată la asta, chiar dacă au fost şi momente grele. Poate că s-a gândit că nu mai face faţă, dar în momentul ăla am început eu să câştig primii bănuţi”, a mai spus Halep.