Coronavirusul sau Covid-19 se transmite de colo-colo cu o rapiditade colosală. Încet, dar sigur, boala apare pe toate continentele. America nu a scăpat nici ea.
În Statele Unite s-a înregistrat primul mort din cauza contaminării cu Covid-19, conform ultimelor date oficiale din acest weekend, apărute în presa occidentală. În America sunt patru cazuri de persoane contaminate, fără a se ști unde s-a produs infectarea cu coronavirus.
Alte state ca Ecuador, Monaco și Qatar au raportat primele cazuri apărute, fără a avansa vreo cifră.
În Italia, până în acest moment sunt contaminate peste 1000 de persoane, iar 29 au decedat.
Ce se întâmplă în China, acolo unde boala a izbucnit în decembrie 2019? La acest moment, bilanțul arată 79.251 de cazuri, din care 2.835 de decese.
Coreea de Sud, țară apropiată Chinei, a anunțat sâmbătă că au apărut încă 813 cazuri, după cele 3.150 înregistrate, dintre care 17 s-au soldat cu deces.
Așa cum relevă cifrele, rata de mortalitate rămâne destul de scăzută în raport cu rapiditatea cu care se transmite coronavirusul.