Primul centru de conservare a obiectelor de patrimoniu
- Adam Popescu
- 5 noiembrie 2010, 21:42
Clădirea în care va funcţiona singurul Centru pentru Patrimoniu din România a fost inaugurată astăzi în cadrul Muzeului Astra din Dumbrava Sibiului. Centrul are 2.700 de metri pătraţi utili şi va putea depozita 22.500 de obiecte de patrimoniu.
"Mi-am văzut visul cu ochii, eu fiind de profesie restaurator. Aşa ceva nu mai există în România", spune Valeriu Olaru, managerul Muzeului în cadrul căruia a fost ridicat Centrul pentru patrimoniu.
Bani din alte ţări
Fondurile necesare au fost asigurate în proporţie de aproximativ 85% de guvernele Norvegiei, Islandei şi Lichtensteinului. "Urmează ca până în martie 2011 să fie montat şi mobilierul şi aparatura specifică. Aici vor avea loc şi cursuri internaţionale pentru restaurare şi conservare", spune Adriana Avram, coordonatorul proiectului. Din martie anul viitor, în noul centru se vor muta cei 20 de profesionişti în domeniu din cadrul Muzeului Astra din Dumbrava Sibiului.
Specialişti din toată lumea
Dotările noului centru sunt impresionate, pentru o Românie care suferă complet la acest capitol. Toate obiectele care vor intra în noul centru vor trece, mai întâi, printr-o cameră de dezinsecţie. "Acest procedeu nu se face cu substanţe toxice, ci cu ajutorul unei camere reci, unică în ţară, unde temperatura scade până la minus 40 de grade Celsius". Etapele parcurse de obiecte până la restaurare includ şi trasee prin camere de fotografiere, atât clasică, dar şi prin infraroşu sau cu ultraviolete. "Obiectele care ies rar în expoziţii vor fi ţinute în astfel de depozite, cu temperaturi şi umiditate controlată", mai arată Valeriu Olaru. În sala de conferinţe amenajată vor avea loc cursuri susţinute de specialişti din întreaga lume. "Avem deja nume mari confirmate, din multe ţări. Aşteptăm chiar şi specialişti de la Metropolitan Museum, din New York", spun reprezentanţii centrului.