Primul caz de corupție anchetat de Laura Codruța Kovesi. Țara surpriză din care vine speța

Primul caz de corupție anchetat de Laura Codruța Kovesi. Țara surpriză din care vine speța

Parchetul European (EPPO) şi-a început oficial activitatea la 1 iunie și primul caz de fraudare a fondurilor comunitare investigat este în Germania, scrie ziarulromanesc.de.

Parchetul European (EPPO) şi-a început oficial activitatea pe 1 iunie, cu câteva luni întârziere față de data planificată. Noua organizație pregătită să lupte împotriva fraudei şi corupţiei cu fonduri comunitare este condusă de Laura Codruța Kovesi, fostul procuror șef al DNA. Laura Codruța Kovesi a depus jurământul ca șef al Parchetului European în septembrie 2020.

Într-un interviu pentru Deutsche Welle, Kovesi a declarat că începerea activității Parchetului European reprezintă un moment istoric pentru ea. Șefa Parchetului European spune:

„Pentru prima dată avem în Europa un birou al acuzatorului public care să investigheze criminalitatea financiară”.

Laura Codruța Kovesi a mai precizat:

„Primul caz „vine din Germania, de la procurorii noştri europeni delegaţi, care au înregistrat cazul şi care se şi ocupă de el (...) Am înţeles că am mai primit unele cazuri suplimentare, tot din Germania, dar şi din Italia”, a adăugat ea.

Sumele mari aflate la dispoziția țărilor pot constitui mediul ideal pentru corupție

Contextul începerii activităţii este unul aparte: pandemia și sumele mari aflate la dispoziția țărilor din blocul comunitar prin Fondul de Redresare și Reziliență – aproape 800 miliarde de euro – pot constitui mediul ideal pentru corupție.

„Odată cu această mare cantitate de bani şi flexibilitate există un risc ridicat de creştere a delictelor în Europa, în special în sistemul de sănătate, agricultură, cercetare şi în contractele publice (...) Parchetul nu a fost creat pentru a face față cazurilor mărunte. Nu există o țară curată. Vom arunca o privire în toate statele membre – aceasta este treaba noastră”, a mai spus Kovesi.

Dintre cele 27 de state ale UE, singurele care nu participă la iniţiativă sunt Ungaria, Polonia, Irlanda, Suedia şi Danemarca. Parchetul european urmează să investigheze cam 3.000 de dosare pe an, cu ajutorul procurorilor care vor activa și în statele membre.

Parchetul European are sediul în Luxemburg și este alcătuit din câte un procuror european pentru fiecare stat membru participant, în total 22 de procurori. Pentru misiunea de identificare şi investigare a faptelor de corupţie, noua instituţie dispune de un buget anual de 44,9 milioane de euro.