Primele trasee de cicloturism din regiunea viticolă Dealu Mare au fost inaugurate la Urlați
- Alin Chiţu
- 3 iunie 2014, 15:18
Clubul Tinerilor Inovativi Urlați, alături de Asociația ROI și Cycling Romania, au inaugurat sâmbătă, 31 mai, la Urlați, primele două trasee de cicloturism marcate din zona viticolă Dealu Mare (Prahova), la doar 90km de Capitală.
La deschiderea oficială, care a avut loc la Muzeul Conacul Bellu din Urlați, au participat cei peste 20 de tineri voluntari care au contribuit la realizarea traseelor, precum și zeci de iubitori de biciclete și de natură care nu s-au speriat de vremea ploioasă și au sosit din București și din împrejurimi.
Pentru a satisface toate gusturile, de câteva luni, tinerii voluntari din zonă au investigat și au marcat două trasee variate de cicloturism, pe care participanții le-au parcurs în propriul ritm. Traseul din jurul Urlațiului, pe asfalt, are o lungime de 18 de km, iar cel din pădurea Vărbila, de 13 km.
“Datorită voluntarilor, am reușit să punem în valoare această zonă, care are potențialul turistic de a deveni Toscana României. Îi invităm pe iubitorii de natură să vină și să exploreze zona și să fie alături de noi. Ne pot sprijini prin promovarea activității, prin sponsorizări pentru extinderea rețelei de trasee și prin voluntariat”, a declarat inițiatorul proiectului Mircea Crisbășanu, membru al Asociației ROI și coordonator al Cycling Romania.
Participanții la evenimentul de sâmbătă s-au bucurat de surprizele pregătite de tinerii voluntari – prăjituri, socată, cireșe proaspăt culese -, dar și de vizita la Muzeul Conacul Bellu sau degustarea de vin la Conacul Urlățeanu.
De precizat că, la nivel european, cicloturismul generează, anual, venituri totale estimate la 44 miliarde de euro. Obiectivul organizatorilor este ca zona Dealu Mare să devină o destinație recunoscută pentru cicloturism, care să atragă în mod constant sute de turiști pe două roți.
Proiectul de amenajare a traseelor din Dealu Mare este susținut de programele Țara lui Andrei și Tineret în Acțiune, precum și de Biciclop, 360 Marketing Ideas, Procter & Gamble, Ocolul Silvic Verbila, Primăria și Poliția Urlați, Liceul “Brâncoveanu Vodă” și Școala “Cănuță Ionescu” din oraș, precum și echipa Maratonul Vinului. Peste 20 de tineri din Urlați și București și 5 tineri voluntari străini sunt implicați în proiect.
Gabriele Pauryte, din Lituania, a ales să vină în România ca voluntar, în ciuda faptului că cei apropiați nu au fost încântați de decizia ei. Acum, convinsă de entuziasmul tinerei, familia plănuiește să o viziteze. “Înainte, aveam o opinie total diferită despre România, iar acum îmi place la nebunie! Îmi plac oamenii, îmi place să investighez trasee pe bicicletă, să lucrez cu oameni ambițioși și cu copii prietenoși. La Urlați, avem și propria noastră grădină, cu morcovi, salată, ardei! Iar dacă simțim lipsa freamătului din oraș, suntem la doar o oră de București”, spune Gabriele.
“Mă aflu la Urlați de trei luni, pentru a ajuta comunitatea locală, pentru a-mi dezvolta noi abilități și pentru a avea parte de experiențe noi, în afara zonei de confort. Până acum, pot spune că este un succes: îmi place zona, stilul de viață activ, proiectul și comunitatea locală”, spune Cyprien Delachenal, unul dintre voluntari, care vine din Paris și care plănuiește să extindă rețeaua de trasee, împreună cu ceilalți voluntari.
.Informații privind traseele de cicloturism: 1. Traseul Urlați – 18 km, 90% asfalt, trafic auto redus, nivel începători și familii. Se poate porni de la Muzeul Bellu. Harta traseului aici.
2. Traseul Vărbila – 13 km, drum pietruit și poteci de pământ, nivel mediu. Se poate porni de la Monumentul Eroilor de pe platoul Vărbila. Harta traseului aici.
Despre Mircea și Cycling Romania
Inițiator și dezvoltator al proiectului Cycling Romania, Mircea Crisbășanu este un antreprenor social preocupat de cicloturism și dezvoltarea comunităților. În plus, contribuie ca redactor la revista National Geographic Traveler.
Datorită unui master în construcții în Olanda, Mircea a realizat care sunt oportunitățile de dezvoltare în România în domeniul cicloturismului. În 2010, a revenit în țară și a început să investigheze și să organizeze trasee pentru turiști străini și români în diverse zone din țară. În 2013, a participat la realizarea Centurii Cicloturististice a Bucureștiului și a inițiat Turul Dunării, un eveniment anual de investigare pe două roți a malului românesc al fluviului, bazat pe voluntariat.