Primele restricţii la creditele în euro

Primele restricţii la creditele în euro

Volksbank a decis să nu mai acorde anul acesta decât credite de consum în lei, anunţând că sprijină, astfel, politica BNR de limitare a creditului de consum în valută. BRD mai finanţează consum în valută numai în situaţii excepţionale.

Din această lună, Volksbank nu mai dă împrumuturi de nevoi personale fără ipotecă decât în lei. Oficialii băncii justifică măsura prin faptul că instituţia de credit are resurse mai mari în moneda naţională, dar şi prin faptul că împrumuturile de consum în euro erau mai scumpe decât cele în lei. Costul efectiv al creditelor de consum în euro era de 22% pe an. Cel perceput la împrumuturile în lei este de 21%. Creditele de consum în euro sunt scoase din oferta băncii cel puţin până la sfârşitul acestui an.

„Măsura e pe o anumită perioadă de timp - până la sfârşitul anului e decizia luată. O să mai vedem în timp“, afirmă Alina Ferşeta, şefa Departamentului de comunicare al Volksbank. Volksbank a accelerat în special acordarea de credite pentru locuinţe. Banca nu a făcut parte din rândul actorilor agresivi de pe piaţă din punct de vedere al acordării de credite de consum sau din cel al atragerii de economii de la populaţie. Alte bănci au limitat acordarea de împrumuturi de consum în valută pentru a-şi proteja clienţii. „BRD a oprit creditarea în valută pentru creditele de consum. (...) Se face numai de o manieră excepţională“, ne-a declarat directorul general adjunct al BRD, Sorin Popa.

El justifică decizia băncii prin riscul ridicat la care sunt expuşi clienţii şi precizează că hotărârea a fost luată cu câteva luni în urmă. Există şi bănci care nu au acordat credite de consum în valută, ca de exemplu Banca Transilvania. „Volksbank România sprijină politica Băncii Naţionale a României de limitare a creditului de consum în valută“, se afirmă în comunicatul remis de instituţie. BNR vrea să limiteze riscurile Oficialii BNR au atenţionat de nenumărate ori că românii care se împrumută în alte monede decât cea în care îşi încasează salariul se expun riscului valutar. Ce înseamnă, de fapt, expunere la acest risc? În cazul în care leul se depreciază, aceştia vor da o bucată mai mare din veniturile lor pentru a plăti ratele. Dacă vara trecută pentru a achita o rată de 100 de euro scoteau din buzunar circa 320 de lei, în această vară ei „cheltuiesc“ aproximativ 370 de lei pentru a-şi plăti rata. Acest calcul face abstacţie de o posibilă majorare a dobânzii percepute de bancă. STRATEGII Alte bănci merg înainte cu valuta Există bănci care deocamdată nu se gândesc să limiteze creditele de consum în valută. „Nu anticipez o schimbare a politicii de creditare a Raiffeisen Bank într-un orizont de timp imediat“, afirmă vicepreşedintele băncii responsabil cu activitatea de retail, Răzvan Munteanu. Alte bănci şi-au extins în ultima perioadă oferta de produse în valută.

„Millennium nu ia în considerare acest lucru. Mai mult, a lansat de curând creditul în dolari SUA, care merge foarte bine“, afirmă şeful diviziei de retail a băncii, Dorel Piti. Despre limitarea şi chiar despre oprirea creditelor în valută, cel puţin a celor de consum, au vorbit mai mulţi bancheri. La nivelul Asociaţiei Române a Băncilor s-a stabilit în cele din urmă că „fiecare bancă o să facă cum crede de cuviinţă“, potrivit preşedintelui organizaţiei, Radu Gheţea.