Primele declaraţii ale mamei siamezelor: "Am speranţa că operaţia va reuşi, la fel ca în cazul Linei şi Gherghinei"
- Cristina Lica
- 30 decembrie 2011, 18:26
Mama celor două fetiţe siameze speră că operaţia de separare să fie un succes şi spune că va merge să le vadă imediat ce se va însănătoşi. Părinţii le-au recunoscut, ieri, şi spun că le vor fi întotdeauna alături.
Mama siamezelor născute la Maternitatea din Piteşti, Cristina Maria Stroe, a spus că nu intenţionează să îşi abandoneze fetiţele, dar că nu le-a putut vizita pentru că este la pat, acasă. Copilele au fost vizitate de tatăl şi bunica lor. "Eu şi tatăl lor vom lupta pentru copii. Tatăl lor a fost la ele, eu nu le-am putut vedea până acum, iar pentru el a fost o bucurie foarte mare. Mă rog la Dumnezeu, am speranţa că operaţia va reuşi şi că va fi bine. Am văzut la televizor, de ieri mă uit continuu, şi văd că au mai fost operaţii care au reuşit, cum e cazul Lina şi Gherghina, şi mă rog la Dumnezeu ca şi operaţia fetelor mele să reuşească", a declarat femeia pentru antena3.ro. Fetele poartă nume de sfinţi: Ştefania şi Andreea. Starea lor este destul de gravă, însă sunt stabile cardio-respirator. Părinţii siamezelor, care nu sunt căsătoriţi, locuiesc într-un bloc de nefamilişti din oraşul argeşean Mioveni.