Primele cazuri de gripă din România în acest sezon, depistate la gravide

Ministerul Sănătăţii atenţionează asupra faptului că a început circulaţia visurilor gripale pe teritoriul României. "La acest sfârşit de săptămână au fost identificate primele două cazuri de îmbolnăvire cu virusul gripal", conform raportărilor Centrului Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile către Ministerul Sănătăţii.

Este vorba despre 2 tinere, însărcinate, care, în prezent, se află în tratament retroviral, starea de sănătate a acestora fiind una bună. Un milion de doze de vaccin antigripal pentru medicii de familie

Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei ca, în această perioadă cu fluctuaţii frecvente de temperatură, să respecte regulile de igienă pentru evitarea îmbolnăvirilor şi să se vaccineze antigripal. În cadrul campaniei gratuite a MS au fost imunizate antigripal peste 200 000  persoane cu risc ridicat de îmbolnăvire.

De asemenea, zilele aceastea  a fost finalizată achiziţia unui număr de 745 400 doze de vaccin gripal, de la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Cantacuzino, care, începând de săptămâna viitoare, vor fi utilizate pentru continuarea campaniei de vaccinare antigipală a românilor cu risc ridicat de îmbolnăvire.