Primarul din Gary: „Michael ar trebui îngropat în Indiana”
- Adam Popescu
- 4 iulie 2009, 02:30
Edilul din oraşul natal al starului şi-ar fi dorit ca trupul să fie adus în localitatea de pe malul lacului Michigan. Mormântul „Regelui muzicii pop” ar aduce milioane de turişti.
Zilele acestea, când la Los Angeles nu se decisese unde vor avea loc funeraliile lui Michael Jackson şi unde va fi îngropat trupul starului, cineva a stat cu sufletul la gură. Rudy Clay, primarul din oraşul natal al cântăreţului, a visat preţ de câteva zile la ce ar fi însemnat pentru Gary, Indiana (în apropiere de Chicago, pe malul lacului Michigan), un mormânt al megastarului. Clay a încercat chiar să forţeze mâna destinului şi a făcut şi o solicitare în acest sens, imediat după dispariţia starului.
„Am cerut ca trupul lui Michael să fi îngropat în Gary, în locul în care s-a născut, însă familia se pare că a decis altceva. Aici ar fi trebuit să fie, însă nu ne mai rămâne decât să le respectăm decizia, deşi ne-ar fi plăcut să fie altfel”, spune primarul pentru EVZ, cu destulă amărăciune. Miercuri, 10 iulie, toată suflarea din Gary e aşteptată pe stadionul oraşului, pentru o ceremonie în memoria lui Michael Jackson. „Inima lui era aici” În lupta cu celălalt loc de referinţă în istoria personală a starului, paradisul Neverland, Gary are prea puţină muniţie. Starul a locuit aici până la vârsta de 11 ani, când Berry Gordy, fondatorul Motown Records, intuind potenţialul copiilor, a sprijinit întreaga familie să se mute în 1616 Queens Road din Los Angeles.
Era în 1969, la aproape doi ani după ce primul single al grupului Jackson 5, „Big Boy”, devenise un hit. De atunci, starul a revenit rareori în oraşul copilăriei sale, fie din cauza primelor amintiri despre abuzurile tatălui, fie din alte motive. Primarul o recunoaşte. „Dacă a fost fericit aici? Amintiţi-vă că ei cântau cu toţii „2300 Jackson street, always home” şi unde va fi dragostea voi fi şi eu... E adevărat, Michael n-a trecut de foarte multe ori prin Gary de-a lungul vieţii lui, dar inima lui era aici, iar noi credem cu tărie că eşti acolo unde îţi este şi inima”, se consolează cu ideea Rudy Clay. Casa nu va fi mutată din loc
Familia Jackson - 11 suflete - a plecat la timp din micuţa casă albă de la numărul 2300, acum un loc de pelerinaj pentru cei din zona Chicago. În acei ani, industria oţelului, în care lucra şi Joe Jackson, intra în declin şi, o dată cu ea, un întreg oraş. Gary nu şi-a mai revenit niciodată: populaţia, majoritar de culoare (85%) s-a înjumătăţit, ajungând în prezent la circa 100.000 de locuitori, iar un sfert dintre ei se află la limita subzistenţei. În acest peisaj gri, cu magazine închise şi case scorojite sau părăsite, Rudy Clay şi-ar fi dorit o rază de lumină.
Una care să aducă în oraşul său, ca prin minune, sute, poate mii de turişti. Cel care se pare că-l va sprijini este tocmai cel de care se leagă amintirile traumatizante ale lui Michael din primii ani ai vieţii sale în Gary - tatăl său. Planurile au pornit cu mult înainte de moartea sa. „De cinci luni, eu şi cu tatăl lui Michael, Joe Jackson, plănuim să facem un muzeu şi acum lucrurile se vor grăbi şi-l vom vedea gata. Dacă Graceland a fost suficient de bun pentru Elvis, acesta va fi suficient de bun şi pentru Michael, deci vom duce planul până la capăt”, declară edilul. Presa americană lansa zilele trecute ideea că locuinţa ar putea fi mutată mai „la vedere”, la o intersecţie de drumuri, zvon infirmat de primarul democrat. „Casa în care s-a născut şi a copilărit Michael Jackson nu va fi mutată, dar o replică a ei va fi probabil construită în interiorul noului muzeu. În schimb, deja lucrăm ca două străzi în jurul casei şi, bineînţeles, casa, să fie transformate într-un sit istoric”, îşi face planuri Rudy Clay.
CEREMONIE DE ADIO 17.500 de bilete gratis la ultimul show de la Staples Center
După exact o săptămână de la moartea lui Michael Jackson, familia a decis unde va ţine ceremonia publică dedicată starului: arena complexului Staples Center, din centrul oraşului Los Angeles, marţi, de la ora 10.00. E locul în care cântăreţul a repetat pentru ultima dată, pentru concertele de la Londra. 17.500 de bilete gratis vor fi puse la dispoziţia fanilor, iar alte câteva mii, se pare, contra unui preţ care nu a fost încă stabilit.
Înainte de Staples, familia şi prietenii se vor reuni pentru o ceremonie privată, a anunţat pastorul Al Sharpton. Ieri, fanii încă nu reacţionaseră la anunţul oficial şi nu se mutaseră de la Neverland la Staples Center. Un singur vânzător de tricouri cu Michael Jackson sesizase deja oportunitatea. În următoarele zile însă, se aşteaptă ca zona să fie invadată de zeci de mii de oameni, care se vor aşeza la cozi în speranţa unui bilet. „Nu există niciun precedent pentru un asemenea eveniment”, s-a arătat îngrijorată Jan Perry, unul dintre consilierii municipali din L.A. Pentru a asigura securitatea ceremoniei, va fi nevoie de câteva mii de poliţişti. „Cine va plăti pentru toate astea. În nici un caz noi”, a subliniat consilierul Dennis Zine, citat de „L.A. Times”. Familia Jackson ar trebui să plătească peste 2 milioane de euro pentru ca un eveniment de asemenea proporţii să poată avea loc. Mai mult, având în vedere că mâine va fi 4 iulie şi întreaga naţiune sărbătoreşte Ziua Naţională a Americii, toate pregătirile vor fi amânate pentru luni.
CONFLICT Debbie Rowe îşi vrea copiii înapoi
Fosta soţie a lui Michael Jackson, asistenta cu care megastarul american a fost căsătorit trei ani, din 1996 până în 1999, a confirmat faptul că va cere custodia celor doi copii mai mari, Prince Michael (12 ani) si Paris (11 ani), pe care îi are cu artistul. Deşi în 2001, Debbie Rowe a renunţat la drepturile parentale contra unei sume de cinci milioane de dolari, femeia susţine acum că îşi vrea copiii.
„Îi vreau pe copiii mei”, a spus Rowe într-un interviu acordat postului american de televiziune NBC din Los Angeles. În vârstă de 50 de ani, Rowe a mai spus că este gata să se supună şi unui test ADN pentru a dovedi că ea este mama biologică a celor doi copii mai mari ai lui Michael, după ce în presa străină au apărut mai multe speculaţii care susţineau că nu ea ar fi mama micuţilor.
Fosta soţie a cântăreţului, omisă intenţionat de starul american în testamentul care a apărut zilele trecute, mai spune că va încerca să obţină un ordin de restricţie pentru a-l împiedica pe Joseph Jackson, tatăl lui Michael, să se aproprie de copiii ei. Momentan, cei trei copii ai starului american se află sub tutela provizorie a lui Katherine Jackson, mama lui Michael.
PROFIT Datoriile lui Michael, acoperite din înregistrările repetiţiilor
Organizatorii concertelor (compania AEG Live) pe care Michael Jackson trebuia să le susţină, începând din luna iulie, în complexul O2 Arena din Londra, au declarat că înregistrările audio şi video de la repetiţiile în care „Regele muzicii pop” se pregătea pentru seria celor 50 de spectacole ar putea să genereze încasări de câteva sute de milioane de euro.
Astfel, banii proveniţi din munca recentă a lui Michael ar putea să şteargă datoriile cântăreţului, despre care presa internaţională a vehiculat că se ridică la aproximativ 500 de milioane de dolari. Directorul AEG Live, Randy Philips a declarat că au înregistrat suficiente cântece pentru a lansa două albume, dar şi material video pentru a lansa un film sau un DVD cu imagini de la repetiţiile megastarului.
Philips a adăugat că moartea „Regelui muzicii pop” va obliga firma care administrează averea starului să plătească organizatorilor cei 25 de milioane de dolari investiţi până acum în concertele care urmau să aibă loc la Londra.
Corespondenţă din Los Angeles