Primarul Capitalei îi acuză pe bucureșteni de VANDALISM. "Trebuie să combatem aceste gesturi"

Primarul Capitalei îi acuză pe bucureșteni de VANDALISM. "Trebuie să combatem aceste gesturi"

Primarul Capitalei s-a arătat indignat de faptul că bucureștenii nu înțeleg că spațiul verde trebuie protejat.

Gabriela Firea susține că Primăria București și ALPAB au făcut toate demersurile pentru ramenajarea spațiilor verzi, însă șoferii parchează chiar în aceste locuri.

”Din nefericire, unii dintre bucureșteni sau vizitatori ai Capitalei nu au înțeles că trebuie să respecte spațiul verde și au parcat direct pe spațiile tocmai plantate. S-au întâmplat astfel de incidente chiar în fața poliției, în fața oamenilor legii. E adevărat că s-au dat amenzi, dar cred că trebuie combătute mai profund aceste acte de vandalism.

Eu înțeleg că oameni nu au unde să parcheze, dar nici nu poți să parchezi direct pe spațiile verzi. Oamenii au intrat cu mașini foarte mari și au dărâmat inclusiv acei stâlpișori care protejează spațiul verde”, a declarat Gabriela Firea, la România TV.

Ne puteți urmări și pe Google News