Primarul din Alba Iulia a lăsat USR pentru PNL. Gabriel Pleşa: Aici există o echipă capabilă

Primarul din Alba Iulia a lăsat USR pentru PNL. Gabriel  Pleşa: Aici există o echipă capabilăSursa foto: Facebook: Gabriel Pleşa

Primarul oraşului Alba Iulia, Gabriel Pleşa, a anunţat că părăseşte USR şi aderă la PNL Politicianul susţine că partidele din așa numitul „pol de centru dreapta” pe care îl anunță USR nu va coagula niciodată electoratul.

Gabriel Pleşa, primarul oraşului Alba Iulia, a trecut la PNL. Edilul din Alba Iulia susţine că în toate alegerile politice pe care le-a făcut, a ținut cont de ceea ce i-au spus cetățenii. Precum şi de mesajele și feedback-ul primite din partea celor care l-au ales în 2020.

Pleşa spune că în ultimele luni au existat unele propuneri pentru următorul mandat din mai multe zone politice. Iar acest lucru i-a oferit „confirmarea că viziunea de dezvoltare a orașului, în actualul mandat, a fost una corectă. Iar investițiile realizate sau în curs de realizare îi mulțumesc pe oameni. Indiferent de simpatiile sau apartenențele lor politice.

„După cum se știe, am optat să accept susținerea echipei PNL. Pe care o consider capabilă să implementeze această viziune. O echipă puternică pe care o cunosc și de care municipiul nostru are nevoie pentru a-și continua dezvoltarea”, a argumentat Gabriel Pleşa.

Gabriel Pleșa

Gabriel Pleșa revine la PNl. Sursa foto: Facebook

De ce nu mai vrea să-şi continuie cariera în USR

Gabriel Pleşa consideră că USR nu prea are şanse la alegerile din anul viitor.

„Cu părere de rău pentru colegii din conducerea USR, trebuie să spun că nu sunt de acord doar cu calcule matematice făcute din fața calculatorului. De unii care cred că electoratul se adună și se scade instantaneu cu alianțele create.

Consider că așa numitul „pol de centru dreapta” pe care îl anunță USR, alături de PMP și Forța Dreptei, nu va reuși niciodată să coaguleze alegătorii celor trei partide. Deoarece electoratul acestora are rădăcini diferite.

Orizonturi diferite, și bineînțeles, obiective pe termen mediu sau lung diferite. Este încă o decizie care face parte din seria celor greșite ale USR, alături de angajarea creșterii taxelor în PNRR”, a declarat primarul din Alba Iulia.

Gabriela Pleşa s-a referit şi la linșajul public faţă de cei care susțin familia tradițională.

„Atunci când m-am înscris în USR, am trecut cu vederea „viziunea progresistă” a conducerii partidului, referitoare la familie și biserică. Așa cum albaiulienii știu, pe parcursul celor 3 ani de mandat nu m-am îndepărtat de biserică. Iar pentru mine instituția familiei rămâne sfântă. Indiferent de pozițiile adoptate de conducerea USR în acest sens”, a argumentat edilul.

Gabriel Pleşa susţine că pleacă la PNL „din proprie convingere”

„Ori de câte ori m-am implicat într-un proiect sau am luat o decizie politică, am făcut-o din convingere. Cu încredere și cu responsabilitate. Chiar dacă a fost vorba de schimbări.

Ca primar, știu ce așteptări au oamenii de la administrația locală și sunt convins că vom reuși să le împlinim pe cele mai multe dintre acestea”, a declarat Pleşa.

Edilul a declarat că va apăra în continuare valorile familiei tradiţionale.

„Ca om politic, sunt convins că un pol puternic de dreapta trebuie să apere valorile și simbolurile noastre naționale. Familia, credința, biserica, tradițiile, obiceiurile, istoria și eroii noștri naționali. Un pol politic de dreapta, credibil și puternic, poate fi creat doar în jurul PNL Partid care a demonstrat, cu fiecare ocazie, că respectă principiile dreptei politice”, a conchis Gabriel Pleşa.

Ne puteți urmări și pe Google News