Primarul din Alba Iulia îl atacă pe Mihai Tudose: „Singura invitaţie trebuie să o ai în sufletul tău, ouăle sunt foarte scumpe”

Primarul din Alba Iulia îl atacă pe Mihai Tudose: „Singura invitaţie trebuie să o ai în sufletul tău, ouăle sunt foarte scumpe”

După ce Mihai Tudose a declarat că nu merge la Alba Iulia pentru că nu a fost invitat de primărie, edilul orașului a reacționat violent. Acesta spune că pentru a participa la acest eveniment în „locul de unde a pornit România”, de Ziua Naţională nu e nevoie de invitaţii.

Edilul le-a mai reproșat guvernanţilor că nu au fost de acord cu organizarea unei parade militare de 1 Decembrie în Oraşul Marii Uniri, aşa cum s-a întâmplat în ultimii ani.v „(Pe români - n.r.) îi aşteptăm ca în fiecare an la Alba Iulia. Pentru 1 Decembrie la Alba Iulia nu se fac invitaţii. Singura invitaţie trebuie să o ai în sufletul tău de român, de om care îţi iubeşti ţara şi să vii aici ca să putem să ne bucurăm împreună. Alba Iulia înseamnă locul de unde a pornit România, înseamnă cinstirea, ridicatul pălăriei în faţa celor care au făcut posibil ca să trăim într-o ţară, într-un stat modern, România”, a declarat primarul Mircea Hava, conform Agerpres.ro.

Primarul speră că vineri vremea să fie mai bună, iar dacă nu, important este că, a opinat acesta, deşi o să fie uzi, cei prezenţi o să fie cu sufletul cald şi fierbinte.

„Mâine (vineri - n.r.) cred că (vremea - n.r.) va fi mai bună, pentru că, dacă nu am putut să avem o înţelegere cu cei de la Guvern ca să facă măcar o paradă, ca şi anul trecut - nu pentru mine, ci pentru popor şi pentru ceea ce vă spuneam, pentru Alba Iulia. Pentru ei, atâta înseamnă Alba Iulia. Poate veneau să facă o baie de mulţime. Nu cred că au curajul, cu toate că ouăle sunt foarte scumpe. Acum mai glumim. Nu mă interesează lucrurile astea, dar e deranjant, să ştiţi, e umilitor, până la urmă, să tratezi aşa oraşul în care s-a făcut Unirea. (...) E trist să se întâmple lucruri de genul acesta. Eu cred şi credeam că indiferent de religie, de religie politică, 1 Decembrie este 1 Decembrie. Întotdeauna, oricine a venit aici a fost primit bine. Nu s-au întâmplat lucruri care ar fi putut să deranjeze ceea ce înseamnă sărbătoarea”, a conchis edilul.

Premierul Mihai Tudose a declarat joi că nu a fost invitat să participe la ceremoniile organizate la Alba Iulia cu prilejul zilei de 1 Decembrie.

„Am citit din ziar că trebuie să merg la Alba Iulia. Eu nu mi-am exprimat niciodată intenţia să merg la Alba Iulia. (...) Nu m-a invitat nimeni la Alba Iulia, nici Liviu Dragnea, nici Călin Popescu Tăriceanu, nici primarul din Alba, nici preşedintele (Consiliului Judeţean, n.r.) din Alba, care spuneau că scot nu ştiu ce utilaj pe şenile că vin eu acolo. Să şi-l plimbe prin curte, nu venim acolo, fiindcă nu ne-a invitat nimeni”, a afirmat Tudose.

Pentru prima dată în ultimii ani, în municipiul Alba Iulia nu va mai fi organizată o paradă militară de Ziua Naţională a României, urmând ca în 1 Decembrie să aibă loc doar o defilare. Dacă săptămâna trecută se vorbea despre o paradă cu 1.500 de militari şi cu 120 de mijloace tehnice, precum şi de survolarea zonei cu elicoptere şi MIG-uri Lancer, de 1 Decembrie, potrivit autorităţilor, va fi doar un ceremonial militar, blocul de defilare urmând să fie constituit din 300-400 de militari, jandarmi, pompieri, poliţişti, angajaţi ai SRI şi reprezentanţi ai SMURD.