Primarii, încă 6 luni de mandat! Prelungirea, adoptată de Senat

Primarii, încă 6 luni de mandat! Prelungirea, adoptată de Senat

Senatul a votat, astăzi, un proiect de lege care prevede prelungirea mandatelor aleșilor locali cu şase luni.

Potrivit proiectului, ziua alegerilor va fi stabilită de parlamentari cu cel puțin 75 de zile înainte de data votării.

„S-a propus un amendament în sensul în care, prin derogare de la prevederile articolului 10, data alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale să fie stabilită prin lege cu cel puţin 75 de zile înaintea zilei de votare.

Această soluţie este una cât se poate de corectă, parlamentul este cel care stabileşte data alegerilor, mai ales în condiţiile în care suntem în stare de urgenţă şi, pentru a evita orice fel de alte speculaţii, aceasta este soluţia corectă”, a declarat Șerban Nicolae, potrivit RRA.

Ne puteți urmări și pe Google News

Senatorii PSD, ALDE și Pro România au votat pentru, liberalii și USR-iștii au votat împotriva proiectului. În acest caz, for decizional este Camera Deputaților.