Zeci de persoane vârstnice din Timişoara, care au venituri reduse, vor beneficia de o masă caldă la domiciliu, în cadrul unui proiect implementat de primăre. Municipalitatea va înființa o cantină socială mobilă, cu bani europeni.
Potrovot administrației publice locale, un număr de 50 de persoane vârstnice din orașul de pe Bega vor primi la domiciliu o masă caldă, urmând să fie incluşi pe lista la care va ajunge o cantină mobilă. Proiectul finanţat cu fonduri europene, „GERAS – Generăm eficient, rapid, activ, sustenabil servicii integrate pentru vârstnici”, are o valoare de 2,8 milioane de lei. În cadrul aceluiași demers, va mai fi înfiinţat un centru de zi de socializare și petrecere a timpului liber pentru 55 persoane, un centru de asistență și recuperare pentru 40 persoane, iar alte 20 de persoane vor primi îngrijire la domiciliu.
Vizați sunt mai ales bătrânii singuri, care nu primsesc sprijin din partea familiei sau cei cu rudele prea ocupate ca să aibă grijă de ei. Conform contractului, finanţarea se va încheia în 2022.