Primarul general, Gabriela Firea, a declarat vineri că PMB a făcut numeroase investiții în domeniului sănătăţii, în special în ceea ce priveşte sănătatea copiilor și acordă o importanță deosebită campaniilor de informare şi educaţie.
"Ca primar general, ca femeie şi ca mamă consider că trebuie să facem absolut tot ce ne stă în putinţă pentru sănătatea copiilor noştri şi de aceea, încă de la preluarea mandatului meu, am acordat o importanţă deosebită acestui domeniu. Am realizat investiţii importante în unităţile medicale aflate în subordinea Municipalităţii şi am finalizat primul spital de pediatrie construit în Bucureşti în ultimii 30 de ani, Spitalul Clinic de Copii Dr. Victor Gomoiu. În doar o lună şi jumătate de când funcţionează noul spital au fost consultaţi peste 3.000 de copii. Alte investiţii semnificative au fost realizate în cabinetele medicale din şcoli. Primăria Capitalei, prin ASSMB, are în subordine 442 de cabinete medicale şi 127 de cabinete de stomatologie, acestea fiind dotate în prezent la cele mai înalte standarde cu 50 de unituri dentare complete şi 84 de sterilizatoare, în valoare de 2,9 milioane de lei. De asemenea, şi cabinetele de medicină generală din reţeaua şcolară şi universitară au beneficiat de mobilier nou şi de medicamentele necesare funcţionării, în valoare de peste 1 milion de lei", a declarat Gabriela Firea citată de Agerpres.
Potrivit sursei citate, primarul general a evidenţiat importanta prevenţiei. "Am derulat, prin ASSMB, mai multe proiecte educative în grădiniţe şi şcoli, unul din cele mai importante fiind Campania de Sănătate Orală, care promovează regulile corecte de îngrijire în igiena orală, pentru copiii din şcolile şi grădiniţele din Bucureşti. Peste 100.000 de copii au participat la aceasta campanie. Un alt eveniment de succes, la care au participat peste 230.000 de copii, l-a constituit campania de informare în cadrul căreia s-a evidenţiat importanta igienei mâinilor, şi în cadrul căreia elevii din Bucureşti au învăţat de la medicii şi asistenţii medicali cum să se spele bine pe mâini şi cum să evite astfel bolile grave", a spus Firea. De asemenea, edilul şef a amintit de campania "Sănătos de mic", derulată în grădiniţe de Primăria Capitalei, prin ASSMB, în parteneriat cu Asociaţia SAMAS şi în cadrul căreia copiii, părinţii şi educatorii au participat la un program de educaţie nutriţională, care promovează hrana sănătoasă.
Primăria Municipiului Bucureşti și-a declarat intenția de a continua investiţiile în sănătate, dar şi campaniile de informare şi prevenţie în unităţile de învăţământ şi pe parcursul acestui an.