Primăria din Jilava, atacată cu sticle incendiare

Primăria din Jilava, atacată cu sticle incendiare

Două persoane au aruncat azi-noapte cu sticle incendiare în sediul primăriei din Jilava, anunţă RTV.

Mai multe documente aflate într-o cameră ce a luat foc au ars.

Paznicul a reuşit să stingă incendiul şi a alertat poliţiştii. El spune că a văzut două persoane care au aruncat cu sticlele incendiare in primărie, însă nu a reuşit să îi prindă.

Primarul comunei Jilava crede că unul dintre făptaşi ar putea fi o persoană cu care primăria se află în litigiu şi care a ameninţat de mai multe ori că va da foc instituţiei.

Poliţiştii din localitate încearcă acum să stabilească cine sunt vinovaţii.

Ne puteți urmări și pe Google News