Peste 100 de tineri vor avea șansa să își construiască case în Timișoara, după ce Primăria a anunțat că a identificat o parcelă care va fi împărțită în acst sens.
Potrivit primarului Nicolae Robu, este vorba de o parcelă în zona Ovidiu Balea, care va fi împărțită în terenuri de 300 mp, pentru 128 de tineri.
„Avem 128 de parcele, în suprafață de aproape 300 de metri pătrați fiecare. Parcela mare din care se dezmembrează este pe strada Ovidiu Balea. Este făcută verificarea, acum se desfășoară operația de dezmembrare și la următoarea ședință vom adopta criteriile suplimentare de punctare a solicitărilor. Pe baza punctajelor se va face un clasament. Vreau să aduc toate garanțiile că totul va fi ultratransparent și ultracorect. Dorim ca tinerii să nu fie ocoliți de această șansă”, a explicat, marți, într-o conferință de presă, primarul Timișoarei.
Cei interesați vor trebui să îndeplinească mai multe criterii, și să aibă sub 35 de ani.