Consilierii generali ai Capitalei au aprobat joi, în unanimitate, proiectul tehnic aferent obiectivului de investiţii "Reţeaua metropolitană cu cişmele publice", finanţarea urmând să fie asigurată din alocaţii de la bugetul local al Municipiului Bucureşti.
"Ca urmare a temperaturilor care în timpul verii depăşesc în Municipiul Bucureşti +35 de grade Celsius la umbră şi peste 45 de grade Celsius la nivelul asfaltului, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a dispus construirea a 50 de fântâni publice automate de băut apă, amplasate în staţii RATB, spitale şi biserici", se arată în memoriul justificativ, potrivit Agerpres.
Cişmelele publice vor fi amplasate în locuri precum: Gara de Nord, Gara Basarab, Piaţa Ion Mihalache, Piaţa Domenii, Piaţa Victoriei, Piaţa Romană, Aeroport Băneasa, Spitalul Fundeni, Institutul Oncologic, Spitalul Universitar, Teatrul Naţional, dar şi o serie de biserici.
Durata de execuţie pentru o cişmea va fi de şapte zile. Suma totală a investiţiei, estimată de proiectantul SC Apa Nova SA, este de 1.073.934 lei cu TVA. După execuţie şi recepţionare, cişmelele vor fi transmise în administrare SC Apa Nova SA. Operatorul serviciului de alimentare cu apă şi canalizare a propus prin proiect instalarea cişmelei stradale din aluminiu de tip Durban 2, fiind acelaşi tip de cişmea precum cele care deservesc cetăţenii în momentul de faţă.
Conform raportului de specialitate, pe timpul iernii, cişmelele se vor demonta de pe soclu şi se vor depozita de către Apa Nova, asigurându-se golirea tuturor racordurilor pentru a nu îngheţa. În expunerea de motive, semnată de primarul general, Gabriela Firea, se arată că iniţiativa materializează una dintre ideile selectate în urma campaniei "Propune pentru Bucureşti", care viza identificarea de proiecte de interes local, iniţiate de cetăţeni.