Primăria Capitalei a anunțat miercuri că a finalizat regulamentul conform căruia, cuplurile infertile din Bucureşti vor putea obține un sprijin financiar de 13.800 lei pentru realizarea procedurii de fertilizare in vitro. Proiectul se va derula începând cu 4 iunie, iar banii vor acorda sub formă de vouchere în două etape, în baza unei scrisori medicale.
Regulamentul privind acordarea acestui sprijin financiar va fi postat joi pe site-ul Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale (ASSMB) şi va putea fi consultat atât de către cuplurile interesate de acest program, cât şi de farmacii şi de unităţile medicale specializate în realizarea acestei proceduri.
Proiectul se va derula în farmacii şi în cabinete specializate în fertizilizare in vitro, care, conform regulamentului, îndeplinesc criteriile de eligibilitate.
Cine beneficiază de sprijinul financiar?
Sunt eligibile pentru acest proiect, persoanele care întocmesc următoarele criterii: cuplurile infertile cu indicaţie pentru procedura de fertilizare in vitro, membrii cuplului sunt asiguraţi medical, unul dintre partenerul suferă de azoospermia, femeile au între 24 şi 45 de ani.
Suma de 13.800 de lei se va acorda sub formă de vouchere, în două tranșe, după cum urmează: etapa 1 - voucher medicamente pentru tratamentul de stimulare, în valoare de 4.600 de lei şi etapa 2 - voucher proceduri medicale pentru intervenţia medicală specifică, în valoare de 9.200 de lei.
Primăria Capitalei dă asigurări de transparență în toate etapele derulării acestui proiect, ASSMB afişând, atât la sediul din str. Sfânta Ecaterina, nr. 3, sector 4, precum şi pe site toate datele statistice ale proiectului (numărul dosarelor depuse, numărul celor aprobate, dosarele incluse în lista de aşteptare, numărul de proceduri de fertilizare în vitro efectuate).
De asemenea, lista cu unităţile sanitare specializate în fertilizare in vitro şi farmaciile eligibile va fi afişată pe site-ul Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale.
Proiectul a fost iniţiat de primarul Capitalei, Gabriela Firea, şi a fost votat în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti din 28 martie.
Primarul Capitalei a subliniat faptul că pentru a beneficia de acest spijin financiar, cuplurileor nu li se pune condiția să fie căsătorite.
"Am primit întrebarea dacă este treaba primăriei dacă sunt cupluri în Bucureşti care nu reuşesc să aibă copii sau dacă e treaba primăriei să recomande vizita la medic a femeilor însărcinate. Da, este treaba primăriei. Ca femeie, ca mamă, ca primar, spun că da, este treaba primăriei”, afirma Firea.
Potrivit proiectuluim în România rata fertilităţii scade alarmant şi se estimează că, în acest ritm, în 2050 România va ajunge la o populaţie de doar 14 milioane de locuitori, faţă de aproximativ 19 milioane, cât sunt în prezent.
"Unu din şase cupluri care încearcă să aibă un copil va avea dificultăţi în a obţine sarcina. Fertilitatea scade cu vârsta”, se arată în proiectul de hotărâre.