Un edil din județul Cluj a declanșat o anchetă internă în poliție. Primarul ar fi consumat o cantitate semnificativă de alcool, iar ulterior s-a urcat la volan. Pentru a scăpa de mirosul de băutură, acesta ar fi încercat să mânânce zăpadă. Întreaga scenă a fost surprinsă de un șofer. Polițiștii ar fi încercat să îl scape de dosar.
Un primar din județul Cluj, alături de agenții care l-au verificat în trafic, face obiectul unei anchete. Edilul local a fost surprins băut la volan, însă polițiștii ar fi încercat să-l ajute să scape de dosar. Scandalul a ajuns în mediul online, după ce un șofer a publicat un o filmare în care primarul este surprins în timp ce mănâncă zăpadă, ca să diminueze nivelul alcoolemiei.
Primar din Cluj, surprins mâncând zăpadă
Primarul din Măguri Răcătău, Alexandru Livescu a produs un accident în noaptea de 3 spre 4 februarie. Conform primelor informații despre caz, acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice. Celălalt șofer implicat în accident a filmat o scenă scandaloasă cu edilul local.
În imagini, primarul este surprins mâncând zăpadă, ca sa scape de mirosul de alcool. Șoferul care l-a filmat a afirmat că acesta a fugit de la locul accidentului, însă ar fi luat și un medicament pentru a scăpa de mirosul de alcool.
"A fugit de la locul accidentului. Apoi a luat un medicament și a început să mănânce zăpadă ca să își revină”, a scris celălalt șofer.
A fost testat după 3 ore
Edilul local a fost dus la sediul postului de poliție din comună. Djn cauza faptului că etilotestul din dotarea polițiștilor nu a funcționat, acesta a fost condus la cel mai apropiat sediu de poliție, care dispunea de acest dispozitiv.
Întreaga tevatură ar fi durat 3 ore, timp în care alcoolemia primarului Alexandru Livrescu a ajuns 0,12 grame alcool.
Primar din județul Cluj, în spatele unei anchete de proporții în Poliție
Polițiștii care l-au plimbat pe primar de la un post la altul sunt anchetați acum de superiorii lor. O anchetă a fost deschisă în acest sens, pentru a se stabili dacă a existat o încercare de mușamalizare a cazului.
Primarul Livescu a fost testat la ora 5.22, în condițiile în care accidentul a avut loc la 2.50.
Mașina șoferului care l-a filmat pe primar a fost serios avariată. Având în vedere că primarul era beat, firma de asigurări nu va deconta stricăciunile cauzate. În acest caz, șoferul nevinovat ar putea plăti reparațiile din propriul buzunar, urmând ca ulterior să se judece cu primarul.